Hoţi reţinuţi cu focuri de armă după ce au pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase tineri au furat nouă tone de componente ale liniilor de cale ferată. În doar trei nopţi, aceştia au creat un prejudiciu de 25.000 de euro. Poliţiştii TF au reţinut patru dintre infractori şi sunt pe urmele celorlalţi doi. Administratorul centrului de colectare, care a cumpărat „marfa”, va fi cercetat pentru complicitate la furt.

Poliţiştii de la Transporturi au prins patru din cei şase membri ai unei grupări infracţionale care se specializase în furturi de componente ale infrastructurii feroviare.

„Un număr de 16 poliţişti au participat la acţiunea oragnizată după ce, începând de duminică 821 aprilie), de la calea ferată dintre Galaţi şi Fileşti, au fost sustrase componente metalice  în greutate totală de 9 tone. În noaptea de 24 spre 25 aprilie, între orele 23.30 – 24.00, poliţiştii TF din dispozitivul de supraveghere constituit în  zona Parcului CFR şi a Tunelului, au surprins în flagrant şase infractori care sustrăgeau componente. Trei dintre ei au putut fi imobilizaţi numai după ce s-a făcut uz de armă. Au fost trase în total nouă focuri de avertisment în plan vertical. Ceilalţi trei membri ai grupării, familiarizaţi cu zona, au reuşit să dispară. Al parulea dintre ei, a fost reţinut astăzi (joi 25 aprilie) şi este o chestiune de ore până vor fi prinşi şi ultimii doi”, a declarat comisar Petrică Hahui, şeful Poliţiei Transporturi Galaţi.   

Potrivit acestuia, membrii grupării infracţionale au vândut la un centru de colectare a fierului vechi 110 capace metalice de protecţie de la instalaţiile de telecomunicaţii (unul singur cântăreşte 40 de kilograme), precum şi cabluri de la instalaţiile de semnalizare şi dirijare a traficului.

Furtul cablurilor ar fi pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare şi viaţa a mii de călători dacă angajaţii CNCFR Galaţi nu le-ar fi înlocuit la timp.

Valoarea totală prejudiciului creat de hoţi se ridică la aproape 100.000 de lei din care 40.000 de lei este valoarea componentelor furate. Diferenţa până la aproape un miliard de lei vechi este reprezentată de valoarea pieselor noi şi a manoperei pentru repararea instalaţiilor descompletate.

„Componentele furate au fost recuperate în proporţie de 90% de la un centru de colectare a fierului vechi, centru al cărui administrator va fi anchetat pentru favorizarea infractorului şi complicitate la furt. De asemenea, vom cere autorităţilor să retragă autorizaţiile de funcţionare a acestui centru. Pentru componentele furate în fiecare din cele trei nopţi, membrii grupării infracţionale au încasat sume cuprinse între 1.800 şi 2.500 de lei”, a mai precizat comisarul Petrică Hahui.

Fenomen mai mult decât îngrijorător

Şeful Poliţiei TF Galaţi a spus că fenomenul furturilor din infrastructura CFR a luat proporţii mai mult decât îngrijorătoare şi că trebuie descurajat prin măsuri radicale.

„Între Galaţi şi Tecuci sunt 80 de kilometri de cale ferată, de-a lungul căreia există doar două posturi de poliţie TF şi secţia Galaţi, cu o dotare destul de precară şi cu un număr insuficient de personal ca urmare a repetatelor reduceri făcute începând din 2003. În total, avem de monitorizat 1000 de kilometri de cale ferată. Chiar şi în aceste condiţii, comparativ cu alte regionale, la noi se înregistrează anual cele mai puţine furturi, cu o medie de 180 de asemenea infracţiuni. De la începutul anului în curs,  au fost înregistrate 50 de dosare de furturi din infrastructura CFR, din care 40 au fost rezolvate, iar autorii, prinşi”, a mai afirmat comisarul Petrică Hahui..

Şeful Poliţiei Transporturi Galaţi spus şi că CNCFR are prin lege obligaţia de a asigura paza infrastructurii sale la fel ca şi operatorii privaţi de transport care, pentru liniile de cale ferată de pe rutele Galaţi – Bârlad şi Tecuci-Făurei, au încheiat contracte cu firme de pază.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente