Gestul de omenie al unui veteran al războiului din Afganistan. A salvat un bătrân de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caporalul Alexandru Smărăndeanu FOTO: Plutonier major Dan Vereş

Caporalul Alexandru Smărăndeanu, din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galaţi, a acordat primul ajutor şi a stabilizat până la sosirea Ambulanţei un bătrân care căzuse pe stradă şi suferise o puternică hemoragie la cap.

Acum câteva zile, în timp ce se deplasa către unitatea militară unde este încadrat, caporalul clasa a II-a Alexandru Smărăndeanu, din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galaţi, veteran al Armatei României, a acordat primul ajutor unei persoane în vârstă căzute pe o stradă din municipiul Galaţi, reuşind să o stabilizeze până la sosirea Ambulanţei şi salvându-i cel mai probabil viaţa.

Militarul a observat că bătrânul avea o puternică hemoragie la nivelul capului rezultată în urma unei căzături. Alexandru nu a stat pe gânduri şi fără nici cea mai mică ezitare a sărit în ajutor, aplicând procedurile specifice de acordare a primului ajutor şi stabilizare a victimei prin aplicarea unei comprese pe rană şi bandajarea acesteia concomitent cu apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Până la sosirea ambulanţei, militarul a reuşit oprirea hemoragiei puternice, iar bătrânul a fost preluat şi transportat la spital de către un echipaj SMURD al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Galaţi.

”Am fost ajutat de către un coleg să îl ridic şi de o tânără care s-a oprit şi întâmplător avea un bandaj la ea. Cred că oamenii nu mai ştiu ce e normal, e normal să ajuţi. Nu cred că am făcut ceva ieşit din comun, e normal să ajuţi şi mă bucur enorm că am avut cunoştinţele necesare să îl ţin stabil până la sosirea ambulanţei. Sper ca bătrânelul să se întoarcă sănătos, acasă, în sânul familiei”, a declarat cu modestie Alexandru Smărăndeanu.

Caporalul Alexandru Smărăndeanu are 35 de ani şi este încadrat pe o funcţie de luptător în unitatea din care face parte. Experienţa celor două misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan l-a ajutat sa poată fi în măsură să acorde primul ajutor dacă este pus într-o astfel de situaţie.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Gestul de omenie al unor elevi de 11 ani: au predat 800 de lei găsiţi în parc. Copiii au oferit o explicaţie fascinantă

Faptele de omenie din timpul Primului Război Mondial. Ofiţerul german care a donat pentru mâncarea săracilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”