Galaţi:ISPA închide şi strada Cuza. Vezi aici rutele ocolitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atenţie, şoferi! De luni, încep lucrările  de reabilitare a reţelei de canalizare în strada Al.I.Cuza, tronsonul dintre Casa Corpului Didactic şi strada Universităţii. Rutele ocolitoare pe perioada execuţiei sunt pe străzile  Dogăriei şi Domnească.  

Conform unui comunicat de presă al Primăriei Galaţi, societatea Apă Canal Galaţi a anunţat începerea din data de 4 aprilie a lucrărilor de reabilitare a reţelei de canalizare în strada Al.I.Cuza. Lucrările se execută în cadrul contractului ISPA şi au ca termen de finalizare  31 august  2011.

„Obiectivele lucrării sunt creşterea stabilităţii terenurilor de fundare prin eliminarea pierderilor din reţea, precum şi reducerea impactului negativ al apelor uzate evacuate asupra mediului înconjurator. În vederea execuţiei acestora traficul autovehiculelor va fi inchis pe tronsonul dintre Casa Corpului Didactic şi strada Universităţii”, a precizat SC Apă Canal.

Proiectul ISPA „Modernizarea sistemelor de apă şi canalizare şi construcţia noii staţii de epurare apă uzată în Galaţi”,  aflat în derulare de către SC Apa Canal SA Galaţi cu finanţare de la Uniunea  Europeană are drept obiectiv final îmbunătaţirea sectorului de apă şi apă uzată în municipiul Galaţi şi prestarea către populaţie a serviciilor de alimentare cu apă potabilă, colectare ape uzate şi tratarea acestora la calitatea prevăzută de  standardele Uniunii Europene.


Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată