Galaţi/ Sindicatul „Solidaritatea” anunţă proteste zilnice ale salariaţilor ArcelorMittal, dacă şomajul tehnic nu va fi anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Platforma siderurgică de la ArcelorMittal

Conducerea Sindicatul Naţional „Solidaritatea" al Metalurgiştilor din România (SNSMR) a anunţat astăzi, printr-un comunicat de presă că se opune deciziei managementului ArcelorMittal Galaţi de a trimiti proprii angajaţi în concedii forţate.

Această poziţie publică a fost luată de sindicat în urma consultărilor cu salariaţii de pe platforma siderurgică

„Salariaţii ArcelorMittal Galaţi sunt nemulţumiţi de atitudinea conducerii combinatului, care prin invocarea unor consultări formale cu partenerii sociali, refuză să recunoască situaţia reală şi conflictele existente şi să le abordeze cu transparenţă şi reponsabilitate", se precizează în comunicatul semnat de Gheorghe Tiber, preşedintele sindicatului.

Pentru normalizarea relaţiilor, SNSMR solicită, în numele membrilor săi, dar şi a salariaţilor rezolvarea a două probleme.

În primul rând este vorba de anularea somajului de tehnic abuziv impus în combinat. Înlocuirea acestuia cu măsura preluării lucrărilor de la subcontractori de către salariaţii ArcelorMittal Galaţi împreună cu măsura lichidării tuturor concediilor de odihnă din 2010.

În al doilea rând, se doreşte prezentarea unui plan de activitate pe 2011 din care să reiasă asigurarea tuturor condiţiilor pentru păstrarea celor circa 9.200 de locuri de muncă, precum şi a condiţiilor şi salarizare decente.

„Mai reamintim că salariaţii din mai multe zone ale combinatului ne-au comunicat că vor protesta în fiecare zi în combinat şi în afara acestuia, până la soluţionarea celor două revendicări. Asta fără ca SNSMR să fie implicat în organizarea acestor acţiuni de protest, dar la care va participa prin liderii săi, dacă salariaţii vor solicita acest lucru", se mai precizează în acest comunicat.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă