Galaţi: Gerul „a îngheţat” cotele Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul fluviului măsura astăzi la Galaţi 532 de centimetri, în staţionare faţă de ziua precedentă.După o creştere alarmantă, nivelul Dunării s-a oprit aproape de cota de atenţie. Hidrologii se aşteaptă la inundaţii odată cu încălzirea vremii.

După mai bine de două săptămâni în care nivelul Dunării creştea zilnic, cu o medie de 20-30 centimetri pe zi, astăzi cota fluviului măsoară 532 de centimetri, în staţionare faţă de ziua precedentă. Hidrologii susţin că situaţia a fost posibilă datorită temepraturilor negative înregistrate în această perioadă.

Citiţi şi: Hidrologii atenţionează: În următoarele şapte zile se vor forma blocaje de gheaţă pe Dunăre

Constanţa: Aluviunile au blocat intrarea navelor din Marea Neagră pe canalul Sulina

„Gerul a îngheţat totul. Toate cotele sunt în scădere sau staţionare. În scădere sunt şi debitele fluviului. Avem acum 8000 de centimetri cubi faţă de 11.000 cât am avut zilele trecute. Este totuşi un nivel ridicat pentru această perioadă", a declarat Florin Uzumtoma, directorul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi.


Deşi deocamdată circulaţia se desfăşoară în siguranţă, după încălzirea vremii vor apărea şi primele probleme. „Însă când se va încălzi totul se va schimba. Ne aşteptăm la o creştere semnificativă a nivelului Dunării", a mai adăugat Uzumtoma.


La Brăila,se circulă greu pe Dunăre
Nivelul fluviului au ajuns la Brăila la 557 de centimetri, adică cu trei centimetri până la cota de atenţie. Asta le ridică probleme navigatorilor care circulă pe Dunăre în această perioadă. „Navele sunt dirijate prin radar şi fiecare comandant primeşte la timp avertizările necesare", a declarat Jean Jipa, căpitanul special al Portului Brăila.

În acelaşi timp, Marcel Pavel, fost comandant de remorcher, acum pensionar, a declarat că „atunci când Dunărea este mare în ianuarie şi februarie nu avem sloiuri, dar în iulie şi august avem secetă cruntă!"


Pe râuri s-au format sloiuri de gheaţă
Nici pe râurile din bazinul Prut nu este, deocamdată, pericol de inundaţii. Cel puţin pe perioada în care se menţin aceleaşi condiţii meteorologice.

Pe râurile inferioare din bazinul Prut nu sunt probleme şi nu au fost atinse cotele de atenţie pe niciunul dintre cursurile de apă. În schimb s-au instalat fenomenele specifice iernii, respectiv gheaţă al mal şi pod de gheaţă pe cursurile de apă mai mici", a declarat Dan Buruiană, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Prut Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile