Gălăţeni, atenţie ce consumaţi de Paşte! OJPC a descoperit numeroase nereguli la produsele expuse de comercianţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii pentru Protecţia Consumatorului au luat la bani mărunţi agenţii economici care comercializează carne şi preparate din carne, lapte şi produse lactate, produse de cofetărie şi patisserie, ciocolată şi produse din ciocolată, dar şi vin. Au fost retrase de pe piaţă peste 150 de kilograme de produse alimentare şi au fost aplicate amenzi în valoare de 16.300 lei.

În urma controlului au fost amendaţi zeci de agenţi economici din municipiul Galaţi. S-au constatat numeroase nereguli atât în ceea ce priveşte etichetarea şi depozitarea produselor, cât şi termenul de valabilitate.

"Principalele abateri constatate au fost neîncadrarea în termenul de valabilitate sau data durabilităţii minimale de consum, modificări organoleptice (colonii de mucegai, miros necorespunzător produsului, grăsimi exudate prin ambalaj, ambalaj deteriorat), lipsa elementelor de identificare şi caracterizare, etichetare necorespunzătoare în conformitate cu prevederile legale, etichete ilizibile sau şterse", a declarat Viorica Colgiu, comisarul şef al OJPC Galaţi.

Conform aceleiaşi surse, au fost retrase de pe piaţă peste 150 de kilograme de produse alimentare şi au fost aplicate amenzi în valoare de 16.300 lei.

În această perioadă vor continua acţiunile de control asupra modului de comercializare a alimentelor de origine animal (carne proaspătă şi congelată, preparate din carne, peşte proaspăt şi congelat, conserve carne şi peşte, ouă), cât şi a produselor de patiserie.

Se au în vedere locaţii cu o concetraţie maximă de consumatori: pieţele şi zonele adiacente, supermarketurile", ne-a spus Viorica Colgiu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist