Gălăţean trimis în judecată după ce a minţit sub jurământ în legătură cu implicarea mai multor persoane într-o tentativă la omor calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Bărbatul a declarat că nu i-a văzut pe suspecţi deplasându-se la locul  faptei şi nici când s-au înarmat cu o bâtă şi au lovit mai multe persoane, deşi existau probe care dovedeau contrariul.

La termenul de judecată din data de 11.07.2017, într-un dosar penal aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, reprezentantul Ministerului Public s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către un martor din proces, Lupu Costel, într-o cauză penală în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi o infracţiune de tentativă la omor calificat.

”În concret, inculpatul Lupu Costel la momentul audierii în cadrul cercetării judecătoreşti a dosarului nr. 339/121/2017, în calitate de martor, după ce a luat la cunoştinţă de obligaţia de a da declaraţii conforme cu adevărul, sub jurământ, a declarat completului de judecată în mod mincinos că în realitate nu i-a văzut pe inculpaţii din cauza respectivă deplasându-se la locul comiterii tentative la omor şi nici nu l-a văzut pe unul dintre aceştia înarmându-se cu o bâtă şi lovind în direcţia persoanelor vătămate, declaraţia inculpatului fiind de natură să aducă un folos direct inculpaţilor în sensul sustragerii acestora de la răspundere penală sau îngreunarea aflării adevărului în cauză”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi l-au trimis acum în judecată, în libertate, pe Lupu Costel pentru mărturie mincinoasă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA