Festivalului Naţional de carte „Axis Libri” la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Naţional de Carte „Axis Libri", organizat de biblioteca „VA Urechia", ajunge la final. Programul celei de a şasea şi totodată ultima zi de Festival este plin, mâine, duminică 6 iunie, de evenimente care de care mai atractive: concerte, lansări de carte, simpozioane.

10.00: Program artistic susţinut de Ansamblul „Doina Covurluiului" de la Centrul Cultural Dunărea de Jos.
10.30: Program artistic susţinut de Ansamblul artistic „Cununiţa satului Lieşti" (dansuri şi solişti vocali) Organizatori: Centrul de Cultură şi Educaţie, Biblioteca Comunală şi Primăria Lieşti.
11.30: Revistele Bibliotecii „V.A Urechia" şi Editura Axis Libri - la început de drum, prezintă: Zanfir Ilie, Letiţia Buruiană, Mia Băraru, Valentina Oneţ, Camelia Toporaş; Lansări de carte ale Editurii Axis Libri: „Dicţionar de expresii celebre", de Theodor Parapiru.
12.00: Scriitori şi edituri gălăţene la festival: Antares, Editura Universitară „Danubius", Pax Aura Mundi, Sinteze; Prezentarea volumului „Monumentele istorice şi de arhitectură din oraşul Galaţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - prima jumătate a secolului al XX-lea", autor Valentin Bodea, Editura Pax Aura Mundi.
12.30: Momente comice - în prezentarea Isabelei Oancea şi Mitică Belciugan de la Teatrul Muzical „Nae Leonard".
13.00: Tombola Festivalului Axis Libri.
14.00: Închiderea Festivalului. Mai multe expoziţii (despre care vom reveni pe larg în ediţiile viitoare) vor fi deschise până la 30 iunie.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată