Federaţia sindicală Solidaritatea ameninţă patronatul ArcelorMittal Galaţi că, mâine, 22 iunie, va declanşa conflictul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii sindicatului „Solidaritatea Virgil Săhleanu" au refuzat să semneze noul Contract Colectiv de Muncă întrucât conducerea combinatului a refuzat indexarea cu 10 % a fondului de salarii şi creşterea salariului minim pe unitate de la 700, la 800 de lei..

După îndelungi negocieri ale Contractului Colectiv de Muncă pentru anul în curs - negocieri la care, dată fiind actuala conjunctură economică nefavorabilă, patronatul şi-a impus mai uşor condiţiile în faţa reprezentanţilor sindicaliştilor din combinatul siderurgic - joi 18 ianuarie majoritatea partenerilor social a semnat documentul.

Au făcut excepţie reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Virgil Săhleanu", care au anunţat că membrii acesteia sunt pe cale să declanşeze conflictul de muncă nefiind de acord cu prevederile noului Contract.

„În cursul zilei de luni intenţionăm să transmitem o notificare patronatului combinatului în legătură cu faptul că există premisele declanşării conflictului de muncă", a afirmat Gheorghe Tiber liderul Federaţiei Solidaritatea.

Reprezentanţii acestui sindicat nu au acceptat propunerea conducerii combinatului de acordare a unui bonus în două tranşe, respectiv una de 2% din suma salariilor acordate în decurs de 12 luni, plătibilă la 1 aprilie şi încă una de 2,5% , condiţionată de rezultatele financiare la sfârşitul anului, care ar putea fi acordată în decembrie.

În plus, cei de la Solidaritatea au mai cerut printre altele indexarea cu 10 % a fondului de salarii în 2012 şi creşterea salariului minim pe unitate de la 700, la 800 de lei, revendicări refuzate de către patronat.

„În termen de 48 de ore ar trebui să primim un răspuns. Dacă acesta nu va fi favorabil solicitărilor noastre, respectând legea vom face pasul următor, notificarea Ispectoratului Teritorial de Muncă în legătură cu decizia declanşării conflictului de muncă", a mai declarat Tiber..

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort