Exponatul lunii mai la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi– Fragmente fosilizate de mamut lânos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fragmente fosilizate de mamut Foto: CMSNG

Exponatul  constă în două fragmente fosilizate de mamut lânos (Mammuthus primigenius), respectiv un fragment fosilizat de molar şi unul de femur.

Mamuţii sunt mamifere extincte aparţinând familiei Elephantidae, din ordinul proboscidienilor (adică “animale cu trompă”), care au trăit în timpul perioadei numite de geologi Pleistocen, ce a început în urmă cu 1,8 milioane de ani şi s-a încheiat în urmă cu circa 10.000 de ani.

Pe teritoriul României fosilele de mamuţi (în principal molarii lor rezistenţi, dar şi resturi scheletice) apar frecvent în prundişurile râurilor din Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei. Mamutul lânos a fost aproximativ de aceeaşi mărime ca şi elefanţii africani moderni. Masculii atingeau la umăr o înălţime de 2,7 şi 3,4 metri şi cântăreau până la 6 tone (6,6 tone maxim).

Femelele de dimensiuni medii măsurau 2.6 – 2.9 metri în înălţime şi cântăreau până la 4 tone (4,4 tone). Mammuthus primigenius putea ajunge, probabil, la o vârstă maximă de 60 de ani. Mamutul lânos a coexistat cu oamenii timpurii, care s-au folosit de oasele şi colţii săi pentru a-şi face instrumente şi construi locuinţe, dar a fost şi vânat pentru hrană.

A dispărut din arealul continental la sfârşitul Pleistocenului, acum 10.000 de ani, cel mai probabil din cauza schimbărilor climatice şi contracţiei ulterioare a habitatului, vânatului, sau a unei combinaţii a celor două cauze.

Fragmentele fosilizate expuse, de femur şi de molar, fac parte din patrimoniul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Femurul de mamut lânos, cu o lungime de 78 de centimetri, a fost colectat în anul 1968 pe dealul Fântânele, sat Nărteşti (din zona Tecuci). Molarul, cu o lungime de 19 cm, a fost colectat de profesorul de biologie Paşa Paul, în anul 1954 şi donat ulterior muzeului gălăţean.

Exponatul lunii mai – Fragmente fosilizate de mamut lânos (molar şi femur) - va putea fi văzut la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi în perioada 3-31 mai 2017.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele