Exerciţiu trilateral pe Dunăre. Românii, moldovenii şi ucrainenii s-au antrenat în caz de poluare pe fluviu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partenerii ucraineni nu ştiau limba engleză, iar cei români nu ştiau limba rusă. Foto: Adevărul

Români, moldoveni şi ucraineni au participat la un exerciţiu comun de gestionare a unei situaţii de urgenţă urmată de poluarea Dunării.

Exerciţiul face parte din proiectul „Managementul Riscurilor şi Crizelor în Delta Dunării” şi au participat aproximativ 140 de români, moldoveni şi ucraineni.
„România a participat cu 80 de lucrători din Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor,  Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei de Frontieră, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Gărzii Naţionale de  Mediu, Apelor Române, APDM, AFDJ, Căpităniei Zonale Galaţi.

De asemenea, Republica Moldova a fost reprezentată de aproximativ 40 de lucrători ai Ministerului Sănătăţii, Protecţiei Civile, Pompieri, şi 15 lucrători din Ucraina”, a declarat colonelul colonelului Francisc Senzaconi, şeful Serviciului de Prevenirea Dezastrelor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit scenariului fictiv de antrenare în caz de situaţii de urgenţă, la Terminalul Petrolier Giurgiuleşti din Republica Moldova, la km 134, unde se varsă râul Prut în Fluviul Dunărea, a avut loc un accident. Drept consecinţă, în urma unei explozii, a avut loc un incendiu şi s-a produs o scurgere de produs petrolier de aproximativ 4,5 m3 în fluviul Dunărea.

Urmare a avariei suferite la Terminal a rezultat o poluare accidentală pe Dunăre, calitatea apei a fost alterată şi s-a produs un dezechilibru major în ecosistemul acvatic, fiind afectate atât flora cât şi fauna.
De asemenea, la ieşirea de pe podul peste Prut dintre Galaţi şi Giurgiuleşti, pe malul românesc, a avut loc un accident între un tir şi o autocisternă compartimentată, care transporta produse petroliere.
 În urma impactului unul din robineţii de golire a cisternei a cedat, fapt ce a condus la scurgerea în râul Prut a unei cantităţi de 2 m3 de produs petrolier, pata formată contaminând ţărmul românesc al Prutului (malul stâng) pe o lungime de aproximativ 20 m, existând pericolul ca, datorită curentului, aceasta să ajungă în fluviul Dunărea.

Prin urmare, toate forţele implicate au avut misiunea de a acţiona pentru neutralizarea produselor petroliere deversate în ape, dar şi pentru salvarea persoanelor rănite în urma exploziei de pe malul moldovenesc.

Deşi exerciţiul a fost unul reuşit, reprezentanţii ţării noastre au întâmpinat şi unele dificultăţi.

„Cea mai mare problemă apărută a fost cea de comunicare. Partenerii ucraineni nu ştiau limba engleză, iar cei români nu ştiau limba rusă", a explicat colonelul Francisc Senzaconi.

Prin acest exerciţiu amplu, forţele participante şi-au propus să identifice resursele umane, materiale şi tehnice din judeţ pentru gestionarea riscurilor. De asemenea, s-a dorit  îmbunătăţirea cooperării pe timpul intervenţiilor desfăşurate în comun de către forţele de intervenţie şi structurile suport de logistică şi comunicaşi ale celor trei ţări din regiunea Delta Dunării.

Potrivit sefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, colonel Ionel Burlacu, „exerciţiul trilateral a urmărit staibilirea procedurilor comune pentru trecerea frontierei de stat de către unităţile de salvare pentru acordarea de asistenţă şi prevenirea extinderii zonelor contaminate. De asemenea, este foarte importantă verificarea fluxului informaţional-decizional între structurile de intervenţie participante”, a precizat acesta.

La finalizarea proiectului, va fi semnat la Bucureşti, acordul trilateral de intervenţie între România, Republica Moldova şi Ucraina. La acest eveniment vor lua parte miniştrii Mediului şi de Interne din cele trei ţări partenere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend