Evaluarea Naţională 2017 Galaţi: doar două medii de 10, în vreme ce 570 de candidaţi au scos sub media 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe listele de examen la Capacitate 2017 au fost înscrişi 3.570 de absolvenţi de clasa opta din judeţul Galaţi. Dintre aceştia, 47 nici măcar nu s-au prezentat la examen, 570 au obţinut o medie sub 5,00, iar 43 au obţinut o medie de peste 9,85.

Înainte de contestaţii, care se pot depune luni, 26 iunie 2017, între orele 16,00 şi 20,00, doar doi din cei 3.570 de elevi din judeţul Galaţi care au fost înscrişi la Evaluarea Naţională 2017 au reuşit să obţină nota 10,00 atât la Română, cât şi la Matematică.

Rezultate complete EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 Galaţi AICI

Aceştia sunt Ella Ana Maria Chiriac, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi Andrei Iacob, de la Şcoala Gimnazială nr 28 „Mihai Eminescu”, tot din municipiul Galaţi. Alţi cinci elevi au reuşit să scoată medii peste 9,95: George Sebastian Găinaru (CNVA), Alexandra Bejan (CNVA), Denisa Maria Andrei (Scoala Generală „Miron Costin” Galaţi). Alexia Ştefania Bojian (CNVA) şi Elias Valeriu Stoica (CNMK).

De remarcat că pe poziţia a zecea în topul judeţean al mediulor la Capacitate 2017 se află o elevă de la o şcoală din mediul rural: Maria Mirela Brînză (Şcoala Generală Tuluceşti). În top 20, CNVA are cei mai mulţi reprezentanţi (6), CNMK are 3, iar CNCN şi Şcoala nr 28 câte doi.

Nu mai puţin de 784 dintre concurenţi au avut media generală peste 9,00, în vreme ce 570 nu au reuşit să treacă de 5,00. În acelaţi timp, 47 dintre absolvenţii de opt clase din judeţul Galaţi nici măcar nu s-au mai prezentat la Evaluarea Naţională 2017. Şapte dintre absenţi sunt din oraşul Galaţi, cinci de la Tecuci, iar restul din mediul rural.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie