Escrocii imobiliari care au torturat un bătrân pentru a le ceda casa rămân în puşcărie
0Cei trei tineri care l-au bătut pe un bătrân de 82 de ani pentru a pune mâna pe un teren în valoare de sute de mii de euro vor petrece alte 29 de zile după gratii în urma unei decizii a Curţii de Apel Galaţi.
Răsturnare de situaţie în cazul celor trei escroci care au încercat să vândă un teren şi casa de pe strada Morilor din Galaţi, evaluate la câteva sute de mii de euro, fără acordul proprietarului.
După ce Tribunalul Galaţi a decis vineri să înlocuiască măsura arestării preventive pentru Maricel Harabagiu, Georgică Bulete şi George Timofte şi să-i elibereze, ieri, judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi au admis recursul formulat de Parchet şi au decis ca escrocii să rămână după gratii.
"Nu înţeleg cum au putut să decidă să îi lase liberi, când ştiau foarte bine ce i-au făcut tatălului meu", ne-a declarat Georgel Bălănuţă, fiul proprietarului terenului de pe strada Morilor.
Procurorii susţin că bătrânul, de 82 de ani, a fost bătut sistematic, în perioada iulie-ctombrie 2008, pentru a le ceda proprietatea la o valoare derizorie.
Harababură în justiţie
Gheorghe Bălănuţă a decedat după ce a fost internat la Centrul medico-social de la Pechea. Escrocii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l deposeda de teren şi de casă.
Mai întâi i-au furat actele de proprietatei şi cartea de identitate în încercarea de a obţine vânzarea terenului printr-un fals pentru suma de 155.000 de euro.
Ei au realizat uin antecontract de vânzare-cumpărare a terenului, conform căruia bătrânul decedat ar fi primit 70.000 de euro ca un avans pentru terenul de pe strada Morilor.
Interlopii au cerut Tribunalului Galaţi să îl recunoască ca act autentic, iar instanţa a început procesul cu o confuzie. Georgică Bulete este considerat autorul antecontractului, pe când, în realitate, actul a fost redactat de Maricel Harabagiu, în prezent, fugit din ţară.