Dubai, păzea! Palmierii s-au întors pe strada Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Oraşul teilor” va deveni, din această săptămână şi al palmierilor rătăciţi pe malul Dunării. Pentru al doilea an consecutiv, gălăţenii vor putea admira arborii exotici din ghivecele reamplasate pe Strada Brăilei.

Pe timpul sezonului rece, arborii  exotici au fost păstraţi în sera Administraţiei Domeniului Public (ADP). Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la ADP lucrau de zor la mutarea palmierilor.

“S-au conservat neaşteptat de bine. Aici în seră au avut în permanenţă căldură, apă şi lumină. Să ştiţi că am vorbit cu un coleg de la Constanţa care mi-a spus că acolo au învelit palmierii în rogojină, cu paie şi s-au depreciat”, ne-a declarat şefa serei, ing. Georgeta Perj.

Cei opt palmieri au fost aduşi în Galaţi, în primăvara anului trecut, au o înălţime de 1,5-2 metri, şi au costat în total 16.000 de lei.
SADP mai pregăteşte gălăţenilor şi alte suprize: în câteva zile, pe bulevardul Brăilei, vor fi aduşi opt leandri, arbuşti cu flori alb, roz şi crem. De asemenea, alte câteva plante ornamentale, vor fi folosite la amenajarea a şase puncte de atracţie în oraş.

Fântâni arteziene pe bulevard

Strada Brăilei va suferi o adevărata operaţie cosmetică, conform  viceprimarului Nicuşor Ciumacenco. În viitorul apropiat, vor fi amplasate zece fântâni arteziene de aproximativ 40 metri pătraţi fiecare în zona dintre Inelul de Rocadă de la Ultimul Leu şi intersecţia cu Bulevardul Coşbuc.

Şi dacă tot nu sunt bani pentru reamenajarea plajei Dunărea şi repararea bazinelor cu valuri, la vară, pe caniculă, gălăţenii se vor putea scălda în artezienele de pe Brăilei.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie