Doi studenţi de la Facultatea de Arhitectură Navală din Galaţi, premiaţi la o prestigioasă sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 19-21 aprilie 2018, s-a desfăşurat cea de-a 40-a ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti Cadet-Nav 2018, cu participare internaţională, organizată de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

La ediţia din acest an, s-au prezentat 197 de lucrări ştiinţifice, realizate de 215 studenţi, reprezentând 11 centre universitare din România, Polonia, Bulgaria, Ucraina şi Turcia.

Facultatea de Arhitectură Navală a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost reprezentată de doi dintre cei mai buni studenţi din anii III şi IV, care au obţinut rezultate remarcabile.

Astfel, Roxana Chicăroşă, din anul III, a obţinut premiul I la Secţiunea 6 - Inginerie mecanică, cu lucrarea „Estimation of the course-keeping quality of the ships”, iar Ciprian Iatan, din anul IV, a fost recompensat cu premiul al III-lea la Secţiunea 1 – Navigaţie şi transport, pentru lucrarea „Theoretical and experimental analyses of a passenger  catamaran resistance”. Ambele lucrări au fost realizate sub coordonarea profesorului universitar Dan Obreja.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat