Doi soţi din Galaţi cer daune de 200.000 de euro după ce un câine le-a desfigurat copilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Bordei nu şi-a revenit nici acum după cele întâmplate Foto: Adevărul

De aproape trei ani, o familie din Galaţi trece printr-o adevărată dramă, după ce copilul acesteia a fost muşcat de un câine al străzii. Incidentul s-a petrecut pe 20 aprilie 2013, când copilul familiei Bordei se plimba împreună cu tatăl său lângă blocul unde locuiau. Micuţul a fost înşfăcat pur şi simplu de cap de un câine comunitar, iar norocul său a fost că purta o căciuliţă.

Familia Bordei a trecut printr-o sperietură de moarte în 2013, când copilul lor a fost muşcat de mai multe ori de un maidanez. Câinele l-a muşcat mai întâi de cap, iar pentru că nu reuşea să îl tragă mai departe, animalul l-a apucat de o mânuţă, moment în care a intervenit tatăl, care a fost nevoit să lovească câinele de mai multe ori pentru a elibera copilul.

Micuţul va rămâne cu urmele de muşcături pe corp şi trauma psihică pentru tot restul vieţii. Curtea de Apel Iaşi a obligat Primăria Galaţi la plata unor daune de 10.000 de euro către familia Bordei, dar aceştia consideră acum că suma este insuficientă pentru suferinţa îndurată de copil.

Problema câinilor maidanezi din Galaţi nu a fost rezolvată de niciun primar, iar Primăria Galaţi şi Ecosal, serviciul public de ecarisaj, îşi pasează acum responsabilitatea de la unii la alţii.

După cele petrecute, familia Bordei a sesizat Ecosal, serviciul public de ecarisaj din Galaţi, dar câinii comunitari din zonă nu au fost ridicaţidi zonă nici până astăzi. Nici plângerea depusă la Parchet nu a trezit vreo reacţie în rândul procurorilor, care au sugerat familiei Bordei să deschidă un proces civil, pentru a li se face dreptate, ceea ce au şi făcut.

Mama copilului, Carmen Bordei, de profesie avocat, s-a folosit de experienţa sa juridică pentru a muta disputa în justiţie. Iniţial, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea familiei Bordei, dar procesul a fost strămutat la Iaşi, unde  au avut câştig de cauză. Curtea de Apel Iaşi a hotărât să oblige Primăria Galaţi la plata a 10.000 de euro drept daune morale pentru suferinţa îndurată de copil şi familia Bordei.

Daune de 200.000 de euro pentru lipsa de implicare a autorităţilor

Primăria Galaţi a considerat atunci că a făcut tot ce era necesar pentru ca maidanezii să fie ridicaţi de pe străzi.

”Problema câinilor fără stăpân este gestionată, potrivit legii şi hotărârilor Consiliului Local, de Serviciul Public Ecosal. Ecosal avea obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru a captura şi strânge câinii fără stăpân de pe domeniul public. Primăria municipiului Galaţi a răspuns tuturor solicitărilor venite din partea Ecosal cu privire la dotarea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Au fost achiziţionate autoutilare, truse, ustensile şi alte materiale specifice desfăşurării acestei activităţi. A fost modernizat padocul existent în municipiul Galaţi, după normele impuse de Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară. Obligaţia Ecosal era să aplice normele legale în vigoare”, susţin reprezentanţii municipalităţii.  

Familia Bordei a deschis acum alte două procese la Tribunalul Galaţi, în unul dintre acestea fiind chemat în judecată primarul Marius Stan, iar în al doilea Primăria Galaţi, dar şi Ionuţ Pucheanu, directorul serviciului de ecarisaj din Galaţi.

Mama copilului, Carmen Bordei, ne-a declarat că cere câte 100.000 de euro în fiecare proces ca daune morale pentru lipsa de implicare a autorităţilor din Galaţi în ceea ce i s-a întâmplat băieţelului, dar şi pentru indiferenţa cu care tratează problema câinilor vagabonzi din Galaţi.

”Îmi exprim regretul”

Am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la primarul Marius Stan vizavi de acuzaţiile care i se aduc de familia Bordei în problema câinilor comunitari, dar acesta nu a putut fi contactat.

Directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, susţine  că Primăria Galaţi ar purta întreaga responsabilitate în legătură cu cele întâmplate.

”Îmi exprim regretul faţă de acest incident. Cunosc părinţii acestui copil, pentru că am vorbit de mai multe ori cu ei. Am solicitat prin două adrese în 2015 ca Primăria să ne mărească capacitatea padocului unde cazăm animalele, pentru că la acest moment este plin, dar nu am primit niciun răspuns”, a declarat anterior Ionuţ Pucheanu.

Familia Bordei îl consideră însă responsabil şi pe Ionuţ Pucheanu atât pentru ce i s-a întâmplat copilului, dar şi pentru că nu a încercat să găsească soluţii ca să ridice câinii comunitari de pe străzile Galaţiului.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie