Doctoriţele şpăgare din Galaţi au fost eliberate. Sunt acuzate că au luat mită mii de euro de la rezidenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Reţinuţi iniţial de procurorii anticorupţie, trei medici stomatologi din Galai au fost plasaţi sub control judiciar de judecători, urmând să plătească cauţiuni ce totalizează 115.000 de lei. Cadrele medicale sunt acuzate că au luat bani de la rezidenţi ca să le dea subiectele şi rezolvarea lor la examenul de medic specialist.

Cei trei medici au fost prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Judecătorii au decis însă ca medicii să fie plasaţi sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, fiecare având obligaţia să achite cauţiuni.

Astfel, Dorina Cerasella Şincar trebuie să plătească 60.000 de lei, Gina Păuniţa Grecu – 40.000 lei, iar Antoanela Andreea Zalimov– 15.000 lei. Dorina Cerasella Şincar şi Gina Păuniţa Grecu nu au voie să părăsească judeţele Galaţi şi Brăila, iar Antoanela Andreea Zalimov - judeţul Tulcea.

Amintim că procurorii DNA Galaţi au declanşat o anchetă penală şi au reţinut trei medici stomatologi, doi fiind şi cadre universitare, pentru corupţie. 

Unul dintre medici este Dorina Cerasella Şincar , medic stomatolog şi conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen. 

Şincar este suspectată de comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 

Sunt anchetate şi Gina Păuniţa Grecu, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum şi Antoanela Andreea Zalimov, medic stomatolog, pentru cumpărare de influenţă.

„În perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, inculpata Şincar Dorina Cerasella, în calităţile menţionate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro de la trei medici rezidenţi candidaţi la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susţinând că, prin influenţa avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen şi implicit obţinerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei 3 rezidenţi”, spun procurorii anticorupţie.

Au primit subiectele înainte de examen

Între cei trei medici rezidenţi s-a aflat şi Antoanela Andreea Zalimov de la care Dorina Cerasella Şincar ar fi primit suma de 2.000 euro pretinsă în legătură cu cele menţionate anterior, au stabilit anchetatorii.

„În zilele de 15-16 noiembrie 2021, preşedinta comisiei de examen Şincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans şi în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică şi practică) şi rezolvarea/realizarea lor, deşi acestea erau informaţii nedestinate publicităţii. Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov Antoanela Andreea a susţinut şi promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât şi proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată)”, precizează reprezentanţii DNA Galaţi. 

În acţiunile sale de pretindere, primire şi oferire de informaţii nedestinate publicităţii, Dorina Cerasella Şincar ar fi fost sprijinită de Gina Păuniţa Grecu, secretar al comisiei de examen.

În legătură cu acelaşi examen, Dorina Cerasella Şincar ar fi acceptat promisiunea şi ulterior ar fi primit, prin intermediar, în perioada 2-4 decembrie 2021, produse alimentare, drept recompensă de la un candidat care promovase examenul respectiv, mai spun procurorii anticorupţie.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Comision din şpagă, o inovaţie în materie de corupţie. Cât ajunge mita pentru angajare la o companie naţională

Caz incredibil! Şpaga luată de un medic este scoasă la vânzare de judecători. Descoperiri la percheziţii

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu