De ce cred ţăranii români că banalul curcubeu poate să le schimbe sexul
0Această interesantă superstiţie a fost culeasă acum mai bine de un secol de către folcloristul Artur Gorovei, din mai multe regiuni ale României.
Chiar dacă în ultimii ani ne-am obişnuit să ne raportăm la curcubeu ca la un simbol al libertăţii de exprimare sexuală, este bine să nu uităm că minunatul fenomen meteo ascunde în spatele lui (dincolo de explicaţiile ştiinţifice) o mulţime de legende surprinzătoare, cu semnificaţii dintre cele mai diverse.
De altfel, curcubeul este o parte a mai multor religii ale lumii, inclusiv în cele care au influenţat profund istoria, cum este creştinismul. Inclusiv momentul de cumpănă al omenirii, marele potop din vremea lui Noe, este legat fundamental de curcubeu, care este chiar legământul lui Dumnezeu că nu va mai lovi niciodată omenirea cu pedeapsa potopului.
„Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să nimicească pământul. Iată semnul: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor” (Vechiul Testament, Facerea 9:11-13).
Bizara legătură dintre curcubeu şi schimbarea de sex
Cu toate că legătura dintre obiceiurile sexuale şi curcubeu pare să fie una relativ recentă (apropo de faptul că imaginea curcubeului a fost preluată ca simbol de către mişcarea gay), în folclorul românesc de acum mai bine de un secol au fost descoperite conexiuni surprinzătoare între amintitul fenomen meteorologic şi sexualitate.
Aflăm acest lucru din volumul „Credinţe şi superstiţii ale poporului român”, lucrarea de căpătâi a marelui etnograf român Artur Gorovei, apărută în anul 1915 sub înaltul patronaj al Academiei Române.
Mai exact, ni se dezvăluie că în mai multe zone de pe teritoriul românesc (Bucovina, sudul Moldovei, estul Transilvaniei) circula, pe la 1913-1914, superstiţia că sexul oamenilor poate fi schimbat chiar de către curcubeu.
„Când cineva se va duce în genunchi să bea apă de unde bea şi curcubeul, de va fi fată, flăcău se va face, iar de va fi flăcău, se va preface în fată”, consemnează Artur Gorovei.
Absolut surprinzător, credinţe surprinzătoare se pot regăsi şi în Liban şi Afganistan, cu diferenţa că acolo se crede că schimbarea de sex se va produce în cazul în care o persoană va trece pe sub curcubeu.
Evident, legile fizicii ne spun că nimeni nu poate trece pe sub curcubeu şi nici nu poate să-i găsească acel capăt „prin care bea apă”. Fiind un fenomen bazat refracţie, în care privitorul este interpus între soare şi arcul multicolor de pe cer, trecerea pe sub curcubeu înseamnă, de fapt, dispariţia lui, căci se anulează una dintre condiţiile de bază ale formării lui. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul căutării capătului.
„Curcubeul se află întotdeauna în partea opusă faţă de soare în raport cu persoana care-l observă. Din punct de vedere optic, el nu poate fi vizibil dacă se află pe aceeaşi parte cu soarele faţă de privitor, deci nu se poate trece pe sub el. Privitorul trebuie să fie obligatoriu cu spatele la soare pentru a putea vedea curcubeul”, explică şi profesorul de fizică Mihai Rădulescu.
Concluzia ar fi, aşadar, că schimbarea de sex prin această metodă inedită este de fapt imposibilă. Nu că ar fi crezut cineva, totuşi, că se poate.
Curcubeul-balaur şi piatra fulgerului
Pentru oamenii satelor româneşti curcubeul, curcubaul sau curcuboul mai era considerat în vechime (se spune chiar că această credinţă vine de lageţi) o fiinţă extrem de mare, un fel de balaur, cu un cap şi cu una sau două guri.
Această fiinţă ar fi locuit în cer, pe pământ venind şi aprovizionându-se cu apă, fiind adesea însetat. Oamenii credeau ca este trimis chiar de Dumnezeu atunci când se termina apa în cer. Exista opinia că balaurul nu bea apa de-a dreptul din râuri, iazuri sau fântâni, ci printr-o pietricică găurită, numită „piatra fulgerului”.
În ritualurile străvechi, practicate în satele de munte ale Buzăului, pentru ca vacile „furate de lapte” să-şi primească mana înapoi, se fac diferite descântece cu o apă anume, trecută prin „piatra curcubeului”.
Aceasta este o piatră ovală, cu diametrul de aproximativ 10 centimetri şi este strapunsă prin mijloc, dintr-o parte în cealaltă. I se spune aşa fiindcă se crede că a găurit-o curcubeul, ca să poata sorbi apa prin ea. Prin prisma acestei credinţe foarte vechi sunt de înţeles credinţele ulterioare cum că frumosul curcubeu este în fapt drumul de la cer la pământ.
Curcubeului i se mai zice la români şi „Brâul Maicii Domnului”, „ştergarul cerului”, „Podul Soarelui”. Fiind al Domnului, este considerat adesea ca fiind sfânt, iar mulţi oameni se închină atunci când apare pe cer. Credinţa oamenilor era ca Dumnezeu „s-a încins cu brâul” ca să stea ploile. Influenţa biblica este evidentă, cu trimitere directă la legământul Domnului cu Noe, la care făceam referire la începutul acestui articol.