Dascăl pentru copiii surzi şi muţi: „Noi eram părinţii lor. Ne spuneau de toate şi îi învăţam de toate“

Cornelia Mateiţă (67 de ani) şi-a dedicat viaţa asistării micuţilor care s-au născut cu deficienţe de vorbire sau auz. De profesie psihopedagog, Cornelia a fost părinte înainte de a fi dascăl pentru copiii trimişi la şcolile speciale din Galaţi, îmbinând cunoştinţele de psihologie cu cele de pediatrie şi igienă pentru a-i ajuta pe aceştia să iasă din lumea interioară în care se retrăseseră şi să se reintegreze în societate.

Cornelia Mateiţă (67 de ani), originară din Braşov, şi-a dedicat o bună parte din viaţă copiilor surzi şi muţi. Dascălul a absolvit Facultatea de Psihopedagogie la Cluj  în 1972, fiind repartizată apoi la Galaţi, la Şcoala Specială pentru Surzi. ”Mi-aş fi dorit să mă întorc la Braşov, să fiu sinceră. Pe vremea aceea era foarte greu, erau oraşe închise, nu se scoteau posturi la concurs. Galaţiul ne-a adoptat şi am rămas aici”, ne spune Cornelia cum a început totul.

Misiunea dascălului a fost pe cât de nobilă, pe atât de dificilă. Cornelia învăţa copii muţi şi surzi să citească şi să vorbească. Chiar şi acum, după ce a ieşit la pensie, profesoara monitorizează un grup de copii care lucrează la un laborator de cofetărie, pentru că îi înţelege şi ştie să vorbească cu ei.

Cornelia s-a îndrăgostit de Psihologie în liceu, unde a avut un profesor care a iniţiat-o în acest frumos domeniu, specializându-se apoi în Psihologia Specială, deoarece sufletul său este înclinat şi pe partea de asistenţă socială.

A activat 7 ani (1991-1996) şi în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap, unde a lucrat atât cu copii, cât şi cu adulţi şi persoane în vârstă. ”Cel mai mult mă impresionează sufletul la copii, iar la copiii surzi în mod deosebit. Noi eram părinţii lor. Ne spuneau de toate şi îi învăţam de toate”, ni se destăinuie profesoara.

Mulţi micuţi veneau de la ţară şi locuiau apoi la internat, iar în primii ani nu ştiau nici măcar să folosească toaleta sau să se spele la chiuvetă. Un băieţandru a impresionat-o pe profesoară, pentru că era muncitor şi isteţ, dar nu putea să înveţe să vorbească  bine pentru că a venit la şcoala specială la 11 ani, când îşi formase deja o voce defectuoasă şi era cu greu înţeles de cei care nu erau familiarizaţi cu modul lui de a vorbi.

Rampe pentru persoanele cu handicap înclinate la 45 de grade

Anii au trecut, iar recent Cornelia a fost nevoită să se interneze în spital pentru câteva zile din cauza unei gripe. Acolo a avut parte de o surpriză la care nu se aştepta. Colega de salon a început să îi povestească de cumnatul său surd, care este un om nemaipomenit, care este extrem de muncitor şi a aflat apoi că este Ştefan, copilul pe care îl formase când era mic.

”Omul acela este apreciat la el în sat pentru că este harnic, priceput, ordonat şi înstărit. Îşi poate ajuta familia cu banii pe care i-a strâns când lucra, după ce a învăţat la şcoala pentru surzi”, ne spune cu emoţie dascălul.

Între timp, statul român a renunţat la politica educaţională care presupunea educarea separată a surzilor şi muţilor, pe considerentul că sunt mult prea protejaţi. Copiii cu aceste deficienţe au fost introduşi în învăţământul de masă, iar acum sunt nemulţumiţi şi micuţii, şi părinţii, pentru că aceştia învaţă foarte greu să vorbească şi să citească normal.

S-a ajuns astfel ca acei copii să ajungă la maturitate şi să rămână singuri, pentru că nu pot socializa cu nimeni, deoarece nu se pot face înţeleşi de ceilalţi, nici măcar de ceilalţi surzi şi muţi. Cornelia îşi aminteşte de perioada anilor 1995-1996, când lucra la Inspectoratul pentru Persoanele cu Handicap, şi când au apărut primele rampe pentru persoanele cu handicap înclinate la 45 de grade, fapt ce făcea ca şi unei persoane normale să îi vină greu să intre în magazin sau farmacie în astfel de condiţii.

”Şi ce, tovarăşa, crezi că numai dumneata ai copchii?”

În 1981 a fost numită inspector şcolar, dar nu pentru că şi-ar fi dorit, ci pentru că se cerea la partid. ”Le-am spus că nu sunt amatoare, pentru că am doi copii mici. Secretara comitetului judeţean de partid mi-a spus: <<Şi ce tovarăşa, crezi că numai dumneata ai copchii?>>”, ne povesteşte cu umor dascălul.

A fost inspector şcolar pentru şcolile speciale, de orientare şcolară şi profesională, dar şi pentru activitatea extraşcolară,  într-un interval cumulat de 20 de ani la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, fiind unul dintre cei mai longevivi inspectori şcolari din România.

La 67 de ani, Cornelia Mateiţă s-a reapucat de învăţat FOTO Valentin Trufaşu

Timp de doi ani a activat şi ca director la Şcoala Specială ”Emil Gârleanu” din Galaţi, iar la 67 de ani s-a înscris la Universitatea Vârstei a Treia, un proiect unic în România, adresat persoanelor de vârsta a treia, ce doresc să îşi perfecţioneze cunoştinţele în diverse domenii. Dascălul face în prezent şi volutariat la fundaţia ”Împreună”, ajutând copiii defavorizaţi.

”Nu m-am gândit când am auzit de acest proiect că mă voi înscrie la Inginerie, dar am învăţat lucruri deosebite şi chiar mi-a plăcut. Sunt foarte mândră că în oraşul meu s-a înfiinţat prima Universitate pentru Vârsta a Treia. Anul viitor mă voi înscrie la Medină, la kinetoterapie şi Nutriţie, pentru că primul vis a fost să devin medic. Mă interesează Nutriţia pentru că este important să ştii să te hrăneşti corect, mai ales la vârsta mea”, ne explică Cornelia de ce a ales să urmeze Universitatea Vârstei a Treia.