Cursă spectaculoasă de canotci şi caiace, simple şi duble, de la Brăila la Galaţi. Într-una dintre ele va fi chiar Ivan Patzaichin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faleza superioară va fi închisă circulaţiei până duminică. Foto: Adevărul

Acesta este doar unul dintre evenimentele pregătite pentru 15 august, Ziua Marinei. Nu vor lipsi tradiţionalele crosuri de pe Faleză, parada navelor, dar şi concerte pe o scenă amplasată la Elice.

Primăria Municipiului Galaţi a pregătit de Ziua Marinei o suită de evenimente care vor avea loc, pe 15 august, pe Faleza Dunării. Iată mai jos programul complet al activităţilor:

Ora 9.00 - se va da startul Crosului Tuturor Vârstelor, care se va desfăşura pe Faleza Inferioară, de la Bac până la Valurile “Dunării”. Sunt invitaţi să participe toţi cei care vor să îşi dovedească buna condiţie fizică.

Ora 9.30 - se va da startul în Crosul Persoanelor cu dizabilităţi, care se va desfăşura pe Faleza Superioară, de la Pastilă (din faţa scenei) până la Elice. Această competiţie este organizată cu sprijinul Asociaţiei „Sporting Club” Galaţi.

Ora 10.00 - Demonstraţii de baschet ale micilor campioni gălăţeni ai clubului Phoenix Galaţi. [ Panourile de baschet sunt amplasate la Elice. ]

Ora 10.00 - Spre deliciul celor mici, Teatrul de Păpuşi „Gulliver” prezintă povestea celor trei purceluşi şi a lupului cel fioros. 

Ora 10.30 - Va începe un eveniment spectaculos, o întrecere de canotci şi caiace simple şi duble, de la Brăila la Galaţi. Ora plecării din Brăila: 10.30 (Gara Fluvială Brăila). Ora estimată a sosirii în Galaţi (la Elice): 13.00. Participă două canotci, în care vor vâsli echipaje coordonate de Ivan Patzaichin, care vor reprezenta Brăila şi Galaţiul. În plus, membrii Clubului de Turism Montan şi Nautic vor participa cu 15 caiace simple şi duble şi aşteptăm să ţina strocul sau chiar să îl impună.

Ora 13.00 Primăria Municipiului Galaţi şi Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 prezintă, în premieră pentru Galaţi, un Festival Nautic, cu curse de sprint în canotci, pe Dunăre, la Elice; premierea celor mai puternici vâslaşi va avea loc după amiaza, la ora 16.45. Pot participa echipe de câte 11 persoane, indiferent de vârstă, constituţie sportivă sau experienţă, dar cu o stare de sănătate optimă. Înscrierile se vor putea face în zona Elice, pe faleza inferioară, la standul Asociaţiei “Ivan Patzaichin Mila 23”, începând cu ora 11.30. Până la ora intrării in concurs, membrii Asociaţiei vor asigura instructajul participanţilor.

17.50 Ceremonialul militar şi religios de Ziua Marinei şi a Sfintei Maria (la Elice)
Ceremonialul va cuprinde defilarea Gărzii de Onoare, prezentarea Drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat, sfinţirea şi lansarea ancorei de flori, în memoria celor căzuţi la datorie pe ape.

18.30 Asociaţia Columbofililor gălăţeni participă la acest eveniment  cu lansarea a zeci de porumbei.

18.50 Parada navelor militare, care vor prezenta publicului un exerciţiu tactic, la care vor participa 5 nave de luptă şi apoi parada navelor civile (nava de pasageri Steaua Polară, remorcherul Buşteni, nava multifuncţională Eco Dunărea 2, Nava Colegiu, nava Vega River, nava de pasageri Tudor Vladimirescu, împingătoare de linie şi manevră, nava de masurători Donaris 2, nava de semnalizare Semnal 3, remorcherul Târgu Ocna, pilotine fluviale, trei nave ale Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, bacuri, şalupe, yachturi, bărci cu motor şi bărci cu rame).

Ora 19.30 este ora de începere a jocurilor marinăreşti (răpirea miresei, capturarea piraţilor, prinderea raţelor şi a purcelului)

19.45 Concert Smiley, Pasărea Colibri şi Cargo (vor fi transmise în direct pe radio Lider FM PROFM 92.4 FM)

22.45 – 23.00 Foc de artificii (de pe barje, de pe Dunăre, sincronizate cu muzica transmisă prin radio Lider FM PROFM 92.4 FM pentru eliminarea delay-ului; recepţia va fi posibilă pe toate terasele sau în maşinile aflate pe Faleză şi în proximitate, astfel încât show-ul artificiilor să poată fi urmărit sincronizat cu muzica de orice gălăţean, în orice punct al falezei s-ar afla).

Faleza Superioară (bulevardul Marii Uniri) va rămâne deschisă exclusiv promenadei pietonale, activităţilor sportive în aer liber, rollerilor şi bicicliştilor până duminică 18 august, ora 23.00.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”