Cum recunoaştem mâncarea sănătoasă şi care sunt efectele consumului zilnic de alimente bogate în E-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiile mâncărurilor sănătoase se văd asupra organismului nostru mai ales în perioada de primăvară. Şi asta pentru că, datorită unei alimentaţii predominant vegetariene, organismul reuşeşte să reziste mai bine la tot felul de infecţii. Medicii ne atrag atenţia să citim etichetele de pe ambalajul alimentelor, iar cele care conţin ingrediente nocive ar trebui să rămână pe rafturile magazinelor.

Mâncarea cu chimicale vândută în supermarket este un semn de întrebare ridicat de către specialişti atunci când analizează factorii declanşatori ai apariţiei tumorilor. Controlul periodic pare singura solutie pentru a depista la timp boli pe care, în acest secol, părem condamnaţi să le dezvoltăm.

„Atunci când ne procurăm hrana, pe lângă termenul de valabilitate, trebuie să fie atenţi şi la compoziţia nutriţională şi aici mă refer la lipide, glucide, vitamine şi minerale. De asemenea, substanţele periculoase pe care le regăsim în alimente nu sunt normale şi se adună în organism în cantităţi foarte mari. Îngrăşarea nefirească, bolile metabolice, carenţele de vitamine şi minerale sunt raspunsul la varietatea foarte mare de substanţe care întră în organism”, a explicat dr. Andreea Moroşanu, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Pe lista celor mai „păcătoase” alimente pe care le-ai putea consuma se află carnea procesată, supa la conservă, deserturile prăjite, sucurile acidulate, cartofii prăjiţi cu brânză, iaurt cu fructe. Specialiştii sunt de părere că numeroase afecţiuni grave sunt combătute, pe termen lung, atunci când postul devine o practică obişnuită în viaţa unei persoane. Tot ei avertizează însă că organismul este privat în această perioadă de proteinele de cea mai bună calitate!

Ingrediente alimentare „ucigaşe”

Atunci când mergem la cumpărături, trebuie să ne ferim de aditivii cei mai periculoşi: E 123, E 131, E 211, E 213, E 214, E 215, E 216, E 217, E 239, E 621, E 950, E 951, E 954. Conform rapoartelor realizate de organizaţiile internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei Globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul al treilea, după consumul de droguri şi medicamente şi după accidentele de circulaţie.

-aditivi alimentari care produc cancer: E131, 142, 211, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 239, 330;
-aditivi alimentari care atacă sistemul nervos: E311, 312;
-aditivi alimentari care afectează vasele de sânge: E250, 251, 252;
-aditivi alimentari care pot produce afecţiuni digestive: E338, 339, 340, 341, 363, 465, 466, 450, 461, 407;
-aditivul care distruge vitamina B12: E200;
-aditivi alimentari care produc boli de piele: E230, 231, 232, 233.

Natura ne oferă fructe şi legume esenţiale pentru sănătate. Foarte importantă este nuca, pe care o găsim atât în produsele de panificaţie, cât şi în prăjituri. Puţini sunt însă aceia care cunosc indicaţiile consumului de nuci, atât în stare crudă, cât şi prăjite.

„Nuca aduce un aport de acizi graşi esenţiali, care ajută la sănătatea organismului, asigură necesarul de lipide care protejează atât inima, cât şi elasticitatea vaselor de sânge. Este recomandabil să consumăm nuci atât în stare naturală crudă, cât şi incluse în produsele de cofetărie, fie că sunt prăjite sau crude”, a declarat dr. Valentin Boldea, medic de familie.

Sucul natural de vitamine aduce un aport de vitamine şi minerale necesare asigurării sănătăţii, iar primăvara, pe tarabe se găsesc ingrediente din belşug. Mai nou, un smoothie aduce şi un aport de fibre, necesar digestiei şi funcţionării corespunzătoare a tubului digestiv.

Medicii ne sfătuiesc să găsim în fructe şi legume aliaţii pentru un stil de viaţă cât mai sănătos.

 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil