Cum a fost bombardat Aeroportul Galaţi, de pe care au zburat primele avioane de pasageri din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Galaţii vechi/Facenook

Aeroportul din Galaţi a fost construit în 1926 şi era la vremea aceea al doilea aeroport din România, fiind locul de plecare către Bucureşti a primului zbor românesc cu bilet plătit. Obiectivul a fost bombardat puternic de către americani pe 6 iunie 1944.

Având în vedere importanţa economică a oraşului Galaţi, autorităţile au decis ca prima linie de comunicaţie aeriană să lege Bucureştiul de Galaţi şi prin Chişinău să se lege Galaţiul cu Varşovia.

Potrivit unui document al Serviciului Arhivelor Naţionale din Galaţi, în mai 1921, Ministerul de Comunicaţie prin Direcţia Aviaţie, transmitea către Primăria comunei Galaţi, o cerere prin care anunţa că urmează să înceapă „lucrările pentru construcţiunea aeroportului Galaţi”, iar „singurul teren propriu unei asemenea lucrări este terenul situat la nord de Cimitirul ortodox al Galaţiului (Cimitirul Eternitatea de astăzi) până la tunelul căii ferate”. Totodată, ministerul cerea cedarea a 110 hectare din acel teren spre a evita formalităţile de expropriere pentru utilitate publică.

Lucrările au început în anul 1924, iar pe 24 iunie 1926, s-a deschis oficial traficul intern pe ruta Bucureşti-Galaţi. Evenimentul a avut loc în prezenţa familiei regale, a membrilor corpului diplomatic. Pe aeroportul din Băneasa a avut loc un miting de aviaţie, apoi familia regală a trecut în revistă cele două aparate comerciale tip De Havilland DH 9, care şi-au luat zborul spre Galaţi, fiecare având la bord câte un pasager voluntar.

Aeroportul din Galaţi era deservit de două tipuri de avioane. Monoplane Junkers F 13 care aveau de trei ori pe săptămână ruta Bucureşti-Galaţi-Iaşi-Cernăuţi şi biplanele Avia Bh 25 care mergeau zilnic Galaţi-Chişinău-Iaşi şi Galaţi-Constanţa-Balcic.

sursa foto: Dan Antoniu

Aeroportul, bombardat de la peste 8.000 de metri

În Al Doilea Război Mondial, aeroportul din Galaţi a fost avariat grav de bombardamentele aviaţiei americane.

„A venit urgia celui de-al Doilea Război Mondial când, în cadrul «Operaţiunii Frantic», la 6 iunie 1944, avioanele aliate au bombardat Galaţiul şi aeroportul. Bombele lansate de la 8.000 de metri au lovit partea estică a pistei, hangarele, casele din vecinătate şi Spitalul «Izolarea» (astăzi Spitalul de Boli Infecţioase). Pagubele au fost mici dacă ne referim la faptul că, la ora atacului, nu se afla niciun avion pe pistă, în afara celor aflate în hangare, la reparat”, se precizează în documentele de la acea vreme.

Galaţiul a fost bombardat dimineaţă, la ora 09:45. Oraşul a fost atacat de 104 avioane de bombardament protejate de 54 de avioane de vânătoare de tip Mustang. Bombele care au căzut de la o înălţime de peste 8.000 de metri au distrus partea de est a pistei, hangarele, precum şi locuinţele din zonă, inclusiv cele situate pe strada Lozoveni. Afectată a fost şi o aripă a Spitalului „Izolarea”, astăzi Spitalul de Boli Infecţioase din Bariera Traian.

Cele mai multe dintre hangare (existau şase astfel de clădiri) au fost avariate, însă chiar şi aşa la 23 august 1944, pe aerodromul din Galaţi se aflau 249 avioane de diferite tipuri. 

Între 1947 şi 1948, pe Aeroportul Galaţi se efectua pregătirea practică a elevilor şcolii militare de aviaţie, care zburau cu aparate de tipul IAR 27, IAR39 şi IAR80, aparate Fleet 10G, Nardi 305, iar mai târziu cu IAK 11, IAK 17, IAK 18 şi IAK23.

În 1958, sub motivul că aeroportul din Galaţi nu este eficient, a fost desfiinţat. În realitate însă, măsura a fost luată la solicitarea URSS, care nu dorea un aeroport militar atât de aproape de graniţă. 

Pe amplasamentul său, după sistematizarea oraşului, s-a construit Fabrica de Sârmă, Cuie şi Lanţuri, multe dintre hangare fiind folosite în continuare în sistemul de producţie, s-au trasat noi străzi, s-au mai construit alte câteva fabrici, iar din 1970, a început construirea Cartierului Aviaţiei, cu blocuri muncitoreşti.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Operaţiune complexă la Podul peste Dunăre. Japonezii vor monta cablurile principale pe o distanţă de 2 kilometri

Aeroport regional în zona Galaţi-Brăila. Proiectul major pentru care cele două judeţe „rivale“ îşi dau mâna

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”