Conducerea autoturismului cu remorcă cere un permis auto special, altfel este infracţiune. Care sunt cazurile vizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu toate autoturismele cu remorcă pot fi conduse cu permis categoria B FOTO IGPF

Numeroşi şoferi s-au ales cu dosare penale în ultimele  luni pentru că nu au fost atenţi la o prevedere legală care impune deţinerea permisului auto categoria BE dacă masa totală a celor două vehicule depăşeşte 4.250 kg.

Mulţi dintre şoferii au impresia că ataşarea unei remorci la un autoturism nu presupune nicio reglementare specială, fiind suficientă deţinerea permisului auto categoria B.

Această prejudecată (căci legea spune altceva, după cum vom arăta în continuare) este confirmată de faptul că, în ultimele luni, poliţiştii de Rutieră şi de la Frontieră au depistat, doar pe raza judeţului Galaţi, zeci de cazuri de încălcare a legislaţiei. Răspunsul standard al celor găsit la volanul unui ansamblu rutier de acest fel a fost că nu ştiau ce prevăd normele rutiere, aşa că ne-am gândit că n-ar strica să le face cunoscute din nou.

Aşadar, potrivit Codului Rutier, categoria B permite posesorului de permis să conducă un autoturism cu masa maximă autorizată (asta însemnând nu greutatea maşinii, ci greutatea maximă  cu tot cu pasageri samd, conform specificaţiilor tehnice) de până la 3500 de kg şi să nu aibă mai mult de 8 locuri fără al şoferului. 

Cu această categorie, legea vă permite să ataşaţi vehiculului o remorcă uşoară, aceasta fiind definită ca având masa maximă autorizată de până la 750 kg. Masa maxima autorizata este data de constructor şi reprezintă masa proprie plus masa încărcăturii maxime. Aici apar multe confuzii, în sensul ca mulţi zic că dacă greutatea remorcii este mai mică de 750 kg şi nu pun încarcatură pe ea, o pot tracta cu categoria B. Greşit! Nu are importanţă masa proprie a remorcii, ci masa maxim autorizată, dată de constructor.

Categoria B extins vă permite să conduceţi un vehicul din categoria B plus o remorcă cu masa maximă autorizată mai mare de 750 kg, dar ansamblul să nu depăşească 4.250 kg. Atentie, însă! Trebuie să ţineţi cont când ataşaţi o remorcă de faptul că masa maximă autorizată a remorcii trebuie să se încadreze în masa maximă remorcabilă a vehiculului. Altfel este şi ilegal şi poate şi duce la avarierea maşinii. De exemplu, nu puteţi ataşa la un Logan o remorcă cu masa maximă autorizată de 2.500 kg.

Pentru categoria B extins trebuie să faceţi, la o şcoală de şoferi autorizată, 7 ore de pregătire practică, apoi, pe baza adeverinţei obţinute, Serviciul Permise vă va da dreptul de a conduce astfel de ansamble rutiere.

În fine, categoria BE vă permite să conduceţi un vehicul din categoria B plus o remorcă. Masa maximă autorizată a ansamblului poate depăşi 4.250 kg, dar masa remorcii nu poate depăşi 3,5 tone. 

Obţinerea categoriei BE este un pic mai complicată. Vă trebuie dosar în toată regula (CI, permis auto categoria B, cazier judiciar, analize medicale şi test psihologic), urmaţi cursurile unei şcoli de şoferi (10 ore de teorie si 10 ore de practica), iar la finalizarea şcolii veţi susţine un examen teoretic şi practic cu lucrători de la Serviciul Permise.

Şoferii care încalcă prevederile legale amintite riscă nu doar amenzi şi puncte de penalizare, dar riscă inclusiv să se aleagă cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”.

Cel mai recent a păţit-o, pe 12 ianuarie, 2020, gălăţeanul Marian B. (33 ani), care a fost depistat de un echipaj al Poliţiei de Frontieră, pe raza localităţii Şiviţa (judeţul Galaţi), la volanul unui ansamblu compus dintr-o autoutilitară marca Ford Ranger şi o remorcă. Şoferul amintit deţine permis categoria B, însă ar fi trebuit să aibă şi categoria BE pentru a conduce respectivul ansamblu rutier.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Previziunea neașteptată făcută de astrologul Prințesei Diana despre Regina Camilla! Prin ce va trece în 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare