Condamnare ciudată: traficanţi de droguri din Galaţi, obligaţi să muncească la bibliotecă. „Vor trage pe nas praful din arhivă”, glumesc avocaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţii Abid Haissam şi Abid Hamid. Foto: Facebook

Sentinţa, luată de Tribunalul Galaţi, a surprins pe toată lumea. Fraţii Abid Haissam şi Abid Hamid erau acuzaţi de trafic de droguri în formă continuată, însă nu au stat în după gratii nicio secundă, deoarece judecătorii au considerat că nu prezintă pericol social.

O decizie judecătorească luată zilele trecut de judecătorii Tribunalului Galaţi a provocat o dezbatere intensă pe holurile palatului de justiţie. Doi traficanţi de droguri au fost condamnaţi la câte zece luni de închisoare, dar cu suspendare, iar instanţa i-a obligat să muncească în în folosul comunităţii timp de 80 de zile, la Biblioteca judeţeană „V.A. Urechia”.

„Ce naiba or să facă ăia acolo? Cred că vor trage pe nas praful din arhive”, a afirmat, mucalit, unul dintre avocaţii angrenaţi în discuţie.

Trafic de droguri în formă continuată

Fraţii Abid Haissam şi Abid Hamid provin dintr-o familie mixtă (cu mamă româncă şi tată arab) şi, la cei 22 de ani ai lor, ei sunt deja nişte comercianţi experimentaţi cu etnobotanice. În esenţă, tot droguri, dacă este să ne luăm după clasificarea făcută de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).

Ei au fost prinşi de procurorii DIICOT Galaţi, în 19 august 2013 (pe când aveau 20 de ani), în timp ce vindeau substanţe interzise. „Fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, în perioada iulie-august 2013, au efectuat operaţiuni de procurare, depozitare şi vânzare de produse despre care ştiau că produc efecte psihoactive, respectiv compusul AM 2201 (cannabinoid sintetic), substanţă interzisă în Uniunea Europeană”, afirmau la acea vreme  procurorii.

Fraţii Abid vindeau drogurile, spun anchetatorii, într-un cerc de cunoscuţi pe care şi-l formaseră în vremea când erau elevi la Liceul de Marină din Galaţi. În acest scop ei comandau prin internet drogurile (cele mai multe dintre ele produse de sinteză) de la producători din China şi India.

Marfa era livrata vrac prin curierat, iar cei doi fraţi o fracţionau acasă în scopul vânzării. Ei foloseau în acest scop un cântar de mare precizie, marca „Alaska”, găsit la domiciliul lor.

Eliberaţi de nişte judecători „ de treabă”

În 19 august 2013, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi i-au prins în flagrant pe cei doi traficanţi, iar în urma desciderii la domiciliu au găsit „laboratorul” în care marfa era porţionată în doze.

Abid Haissam şi Abid Hamidau fost reţinuţi atunci pentru 24 de ore şi propuşi spre arestare însă – stupoare! – judecătorii au refuzat să le dea mandat de arestare preventivă, considerând că tinerii nu prezintă pericol social. De când a vinde droguri liceenilor este un fapt banal, Dumnezeu ştie!

Zilele trecute, s-a dat şi sentinţa în dosar. Tribunalul Galaţi a decis (sentinţa este atacabilă cu apel) ca Abid Haissam şi Abid Hamid să fie pe mai departe liberi, considerînd că fapta lor - „efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată” – nu este foarte gravă. Chiar dacă au fost condamnaţi la câte zece luni de închisoare, pedeapsa este cu suspendare.

Şi mai interesant este că tinerii sunt obligaţi la câte 80 de zile de muncă în folosul comunităţii, fără plată, la... Biblioteca judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi.

Directorul bibliotecii: „Poate nu-i învaţă prostii pe ăştia ai mei!”

Profesorul Zanfir Ilie, directorul bibliotecii „V.A.Urechia” din Galaţi a aflat despre soluţia instanţei de la „Adevărul” şi s-a arătat foarte surprins că doi traficanţi de droguri au fost repartizaţi pentru a munci în instituţia pe care o conduce.

„Mi-au mai trimis astă iarnă un tâlhar, pe care l-am folosit la curăţat zăpada din curte. A fost de folos, nu am ce spune. Însă cu din ăştia care vând droguri mă cam tem să lucrez. Sper că poate nu-i învaţă prostii pe ăştia, ai mei, de la bibliotecă”, ne-a declarat directorul prestigioasei instituţii de cultură.

Zanfir Ilie s-a arătat amuzat de remarca avocaţilor cum că fraţii Abid ar putea „trage pe nas praful din arhive”. „Din nefericire pentru ei, nu există prea mult praf în arhivele noastre. Noi avem un sistem performant de condiţionare a aerului în încăperile unde avem lucrările de valoare. Nu că i-aş duce acolo, că nu cred că este cazul”, a mai spus profesorul.

Judecătorii gălăţeni, blânzi cu interlopii, aspri cu „găinarii”

Tot în urmă cu câteva zile, judecătorii de la Tribunalul Galaţi au refuzat să-l aresteze pe interlopul Neculai Sefer, acuzat de proxenetism, spălare de bani şi şantaj, infracţiuni pe baza cărora a strâns peste o jumătate de milion de euro.

Afacerea de succes a unui „peşte” din Galaţi la Londra. Cum să strângi o jumătate de milion de euro cu o singură prostituată

În acelaşi timp, însă, există şi persoane care, pentru infracţiuni mărunte, stau după gratii, în arest preventiv, perioade lungi de timp. Un exemplu este profesorul universitar Mircea  Iliev (de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi), care a stat arestat mai bine de cinci luni pentru că a luat o mită de 2.700 de lei de la 30 de studenţi care vroiau note de trecere la un examen. În urmă cu câteva zile, Mircea Iliev (58 de ani) a fost plasat în arest la domiciliu, pentru cel puţin alte încă 60 de zile.

Dacă în cazul profesorului judecătorii au considerat că este vorba de un pericol social iminent, deci l-au trimis în arest, iată că traficanţii de droguri sunt trimişi la bibliotecă, iar proxeneţii sunt pur şi simplu lăsaţi liberi.

CITEŞTE ŞI

„Afacerea cu bărbaţi” a unei eleve din Galaţi. Proxenetă la doar 14 ani: „Hai, fată, că poţi să faci bani, nu fi proastă!”

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online