Complexul de agrement Dunărea arată ca un loc părăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chioşcuri dărâmate, plaja transformată în pajişte, bazine  cu vopseaua jupuită, duşuri smulse, într-un cuvânt: jale.  Cu doar o lună înainte de începutul sezonului principalul loc de agrement estival al gălăţenilor este pur şi simplu lăsat de izbelişte.

Deşi mai este doar o lună până la debutul oficial al sezonului estival, zona de agrement de la Plaja Dunărea arată de parcă nimeni nu a mai călcat pe acolo de ani buni . Iarba a invadat zona în care în mod normal ar fi trebuit să fie nisip.

„Este probabil de la ploile şi de la zăpada abundentă din acest an. Oricât de gros ar fi fost stratul de nisip, buruienile tot ar fi ieşit”, justifică halul în care arată fosta plajă, o salariată a Serviciului Administrarea Domeniului  Public ( ADP) Galaţi, care nu a acceptat să-şi spună numele.

Nu doar zona de plajă arată jalnic! Din ceea ce alcătuia cândva zona comercială a complexului de agrement au rămas câteva chioşcuri dărâmate, o altă dovadă că nu s-a mai preocupat nimeni de soarta complexului.

 Directorul ADP Galaţi, Eduard Grosu ne-a justificat anormalitatea acestei situaţii cu argumentul cel mai la îndemână:
„Nu avem bani! Dumneavoastră ştiţi că încasările noastre din timpul sezonului estival sunt sub cheltuielile de întreţinere pe care le avem la această bază de agrement?!”

Dintre cele două bazine dotate cu instalaţii de făcut valuri, doar unul arată ca şi cum ar mai putea fi folosit. Celălalt are nevoie de reparaţii capitale.

„Sperăm să-l reparăm până pe 15 mai. Oricum, nu va fi cu siguranţă un aflux de oameni la bazine chiar din primele două-trei săptămâni”, mai spune Eduard Grosu, conştient că „pentru a sfinţi locul”, omul nu are nevoie doar de bani, ci şi de dorinţa de a face ceva.

Zona, ca un loc părăsit, este acum paradisul jogg-erilor care aleargă pe fosta plajă, fie pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice, fie pentru a scăpa de haitele de maidanezi flămânzi.

Dacă ne vor da alţii bani

Situaţia ar putea fi îmbunătăţită dacă un proiect al Primăriei Galaţi ar deveni realitate în viitorul apropiat.

„Totul s-ar putea renova pe bani europeni. Ar trebui montate două tobogane mari, plaja trebuie reamenajată, iar partea de alimentaţie publică ar putea fi regândită complet. Asta dacă Primăria va reuşi să atragă fonduri europene. Mai mult, eu am propus ca toate concertele care se organizează în faţa Casei de Cultură sau la «Elice» să se ţină la Plaja Dunărea”, mai spune şeful ASP Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte