Compania Naţională CFR este bună de plată 100.000 de euro către salariaţii ei la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii CFR au învins compania

Fosta Regională CFR Galaţi (desfiinţată între timp) este bună de plată circa 100.000 de euro către o parte dintre angajaţii săi, care au reclamat în instanţă faptul că nu li s-au plătit o serie de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Măsura a fost stabilită zilele trecute de judecătorii de la Tribunalul Galaţi. În fapt, este vorba despre mai multe decizii (similare) luate de magistraţi, dat fiind că unii angajaţi au deschis procese individual, iar alţii în grup, împreună cu sidicatul.

Cel mai important „lot" câştigător este format din 108 angajaţi de la Divizia Linii SRCF Galaţi, în cazul cărora judecătorii au stabilit că trebuie plătite integral sumele solicitate, actualizate cu rata inflaţiei la data achitării efective.

„Este vorba despre salariul suplimentar pentru anii 2008 şi 2009, de ajutorul material aferent Zilei Feroviarului pentru anul 2009 şi de prima de Paşte pentru anul 2009", a confirmat Viorel Istrate, liderul Sindicatului Mişcare-Comercial.

Angajaţii nu vor primi sume egale, ci plata este în funcţie de perioada lucrată de fiecare în intervalul amintit, de salariul de încadrare şi de restul bonificaţiilor (cum ar fi vechimea). Suma totală pe care Compania Naţională CFR trebuie să o achite salariaţilor ei de la Galaţi care au acţionat-o în judecată se ridică la circa 100.000 de euro.

Interesant este că în această perioadă au început să fie judecate şi contestaţiile depuse de unii dintre salariaţii CFR care au fost disponibilizaţi. Tot la Tribunalul Galaţi au fost deja date două soluţii favorabile angajaţilor, în sensul că deciziile de concediere au fost anulate, iar compania a fost obligată să achite reclamanţilor salariile aferente perioadei cât au stat acasă, actualizate cu rata inflaţiei.

CITEŞTE ŞI

Miliardarul Mangalea, bun de plată pentru că a concediat abuziv un angajat

La Garda de Mediu din Galaţi incompetenţa bubuie mai rău ca azotatul 

Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți