Centru multifuncţional de recuperare a copiilor cu dizabilităţi, inaugurat astăzi la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectivul care oferă servicii medico-sociale integrate a fost realizat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa ”Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”. Investiţia are o valoare totală de 3,4 milioane de lei, din care 2,7 milioane de lei asistenţă financiară europeană nerambursabilă.

”Nu am ales deloc întâmplător să inaugurăm astăzi, de Ziua Europei, acest centru multifuncţional de recuperare pentru copii. Este o reuşită importantă pentru comunitatea gălăţeană, cu finanţare consistentă din partea Uniunii Europene. Este un centru în care copiii cu dizabilităţi vor avea parte de o îngrijire aparte şi vor avea posibilitatea să se recupereze la cele mai bune standarde de calitate. Fără să minimalizăm sub nicio formă reuşitele de excepţie ale înaintaşilor noştri şi mă refer la declararea independenţei de stat a României, pe 9 mai 1877, şi la victoria trupelor aliate asupra Germaniei hitleriste, pe 9 mai 1944, cred că pe 9 mai, în fiecare an, şi cu atât mai mult astăzi trebuie să privim spre viitor. Spre viitorul copiilor noştri, spre viitorul Galaţiului, spre viitorul României europene şi al Europei Unite. Avem această datorie faţă de cei care vin după noi”, a declarat primarul Marius Stan.

La inaugurarea Centrului multifuncţional de recuperare ”Kids”, primarul Marius Stan a vorbit şi despre viitorul proiect social de anvergură al Primăriei Galaţi.

”Următoarea noastră investiţie majoră în asistenţă socială va fi un proiect pe care, recunosc, l-am văzut la colegul meu, primarul Braşovului, şi care cred că este necesar Galaţiului. Vorbesc despre ”Primăria socială”, un complex de servicii sociale integrate pentru copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi, femei abuzate şi alte categorii sociale aflate în risc. Un astfel de complex va exista în Galaţi la fostul Grup Şcolar Traian, unde avem spaţii generoase pentru a dezvolta cu succes un astfel de proiect”, a mai spus primarul Galaţiului, Marius Stan.

În etapa următoare, Centrul multifuncţional de recuperare ”Kids” va fi extins tot cu fonduri europene pentru servicii de consiliere şi recuperare a copiilor cu autism. Contractul de finanţare va fi semnat până la sfârşitul acestei luni. Cu acest nou contract, Primăria municipiului Galaţi ocupă locul I în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est la atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială.

”Peste o treime din fondurile europene alocate acestei regiuni de dezvoltare au fost atrase de Primăria Galaţi, pe care o felicit pentru proiectele depuse şi pentru insistenţa cu care aplică pentru atragerea de bani de la Uniunea Europeană”, a declarat Luminiţa Mihailov, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume