Campusul şcolar terminat după 25 de ani de la anunţarea proiectului. Istoria unui sfert de secol de impotenţă administrativă şi faulturi politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea finalizată din 25 de ani de şantier FOTO Costel Crângan

Este vorba de clădirea cunoscută sub denumirea de „Campusul şcolar Alexandru Ioan Cuza”, dar care ţine de fapt de Şcoala Gimnazială nr. 7 din Galaţi. A fost începută în 1995 şi a fost gata de-abia la începutul anului 2020.

Unul dintre cele mai longevive (şi nu în cel mai bun sens al cuvântului) proiecte de investiţii din Galaţi a ajuns la final zilele trecute, după un sfert de secol de tergiversări, de promisiuni şi de finanţări şi de lucrări făcute „cu pipeta”.

Început în anul 1995, imobilul cu patru niveluri a fost gândit iniţial ca un loc în care să fie strămutat Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” (care funcţiona într-o clădire cu risc seismic, ce ulterior a şi fost retrocedată), însă permanenta delăsare a autorităţilor a făcut ca un proiect simplu, de circa un milion de euro, ce putea fi rezolvat în 12-16 luni, să fie mai mult prilej de gâlceavă politică decât şantier.

Ulterior, s-a demonstrat că inclusiv unitatea de învăţământ în curtea căreia fusese începută construcţia (Şcoala Gimnazială nr. 7) avea nevoie urgentă de o extindere, ţinând cont să se ajunsese să se înveţe acolo chiar şi în trei schimburi.

Cu toate acestea, în primii 10 ani abia s-a reuşit turnarea fundaţiei, iar ulterior s-au mai făcut, cu intermitenţe,  lucrări minore, mai mult de conservare. În tot acest interval, politicienii din Galaţi s-au „faultat” reciproc în fiecare campanie electorală, acuzându-se unii pe alţii că fie au abandonat, fie blochează finalizarea proiectului.

Între timp, colegiul Cuza, rămas fără sediu (după retrocedarea către comunitatea evreiască a clădirii în care funcţiona), a fost relocat în altă parte, însă imobilul neterminat din curtea Şcolii Gimnaziale nr 7 din Galaţi a rămas cu supranumele legat de destinaţia iniţială.

Abia în 2018, Primăria Galaţi a reuşit să atragă o finanţare de la Ministerul Dezvoltări, iar lucrările la imobil au fost terminate acum câteva zile. După cum ne-a spus primarul Ionuţ Pucheanu, mai sunt de rezolvat câteva lucruri minore legate de amenajarea laboratoarelor (cel 9 săli de clase sunt gata) şi de racordurile la apă şi energie electrică.

„Foarte curând se va putea învăţa acolo. Avem un corp de clădire la standarde moderne, care asigură condiţii de nivel european elevilor şi profesorilor. Mă bucur că am reuşit să finalizăm lucrurile, după atâta vreme, în care fostele administraţii au ignorat proiectul”, a spus edilul.

Acesta este unul dintre cele şase proiecte de investiţii ale Primăriei municipiului Galaţi care au primit finanţare, în 2018, de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video