Avertizare meteo: Cod galben de vreme rea în zona Moldovei, în noaptea dintre ani şi în prima zi a anului 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vântul va sufla cu putere începând cu seara de 31 decembrie şi se va intensifica pe 1 ianuarie 2020, când la rafală se vor depăşi 70 de km/h. Local se va forma polei.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

„În Moldova, vântul se va intensifica treptat, la început în nordul regiunii, apoi şi în rest, local şi temporar cu rafale de 55...65 km/h, iar în cursul zilei de miercuri (01 ianuarie), pe arii restrânse, vor fi intensificări de peste 70 km/h”, a transmis ANM.

Sunt afectate judeţele: Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Iaşi, neamţ, Suceava şi Botoşani.

Vântul va sufla cu putere şi în Brăila şi Buzău. De altfel, sursa citată a precizat că intensificări ale vântului vor fi şi în Bărăgan şi Dobrogea, cu viteze în general de 45 şi 55 km/h.

Pe arii restrânse, îndeosebi în centrul, estul şi sud-estul ţării, vor fi precipitaţii mixte, ce pot favoriza depuneri de polei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG