Avertizare meteo. Ce fenomene meteorologice vor fi, în Moldova, de Bobotează şi în ajunul sărbătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În sudul Moldovei va fi lapoviţă şi vânt puternic FOTO Arhivă Adevărul

Vremea capricioasă va începe de sâmbătă seară, când vor fi afectate regiunile de munte şi partea vestică a ţării. Apoi, fenomenele se vor extinde pe întreg teritoriul ţării. Vor fi ninsori, precipitaţii mixte, vânt foarte puternic, dar şi pericol iminent de polei şi gheţuş.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi ninsori, valabilă de sâmbătă, de la ora 17.00, până luni, la ora 22.00.

„Sâmbătă şi duminică, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice şi în Carpaţii Meridionali", arată ANM.

Temporar, vor fi precipitaţii: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul şi nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitaţii mixte. Local se va depune strat de zăpadă şi, pe arii restrânse, se va forma polei sau gheţuş.

Conform sursei citate, zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană şi, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice şi centrale.

Pentru sudul Moldovei este aşteptată o vreme dominată de vânt puternic şi de precipitaţii mixte. Dacă în jumătatea de sud a judeţelor Galaţi şi Vrancea, precum şi în Brăila, se anunţă lapoviţă şi pericol de polei, în schimb în jumătatea de nord a judeţelor Galaţi şi Vrancea (la fel şi în vestul celui din urmă judeţ) va ninge moderat, iar vântul va viscoli zăpada.

Totodată, ANM a emis, pentru zona de munte, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ, iar la altitudini de peste 1.700 de metri - intensificări puternice ale vântului, viscol. Codul galben va intra în vigoare sâmbătă, la ora 18.00, şi va expira luni, la ora 6.00.

"La începutul intervalului în Carpaţii Occidentali, iar din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (4/5 ianuarie) mai ales în Carpaţii Meridionali, va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 65...75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, peste 90...100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada", se arată în atenţionare.

O altă atenţionare Cod galben vizează Moldova, unde sunt aşteptate intensificări ale vântului, de duminică, de la ora 9.00, până luni, la ora 6.00.

"În intervalul menţionat, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 - 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 - 75 km/h. Local şi temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată", spun meteorologii. 

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG