Avansare în grad pentru asistenţi medicali şi moaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gradul principal atestă profesionalismul asistenţilor medicali

Anul acesta, asistenţii medicali şi moaşele vor putea obţine grade profesionale. La începutul lunii septembrie, Ministerul Sănătăţii a aprobat Normele de organizare şi desfăşurare a examenului de grad principal care se va susţine în zilele de 10 şi 11 noiembrie.

După cum ne-a informat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică:

„Examenul de grad principal se va desfăşura în zilele de 10 şi 11 noiembrie. Depunerea dosarelor a început deja şi se va încheia joi 28 octombrie".

Din acest an, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) va avea mai multe atribuţii şi un rol mai important în organizarea examenului de grad principal din 2011, comparativ cu sesiunea precedentă din 2009.

Astfel, organizaţia va avea ca atribuţii noi desemnarea reprezentanţilor proprii în Comisia de elaborare a subiectelor .

Practic, organizarea examenului de grad principal va fi coordonată de la sediul central al OAMGMAMR. De asemenea, din Comisia centrală vor face parte, în calitate de vicepreşedinţi, doi asistenţi medicali: asistentul medical şef din Ministerul Sănătăţii şi un vicepreşedinte al OAMGMAMR.

La nivelul comisiilor judeţene, vicepreşedinte va fi preşedintele filialei sau un asistent medical desemnat de acesta. Toţi membrii comisiilor vor completa o declaraţie de interese şi una de confidenţialitate.

Examenul se desfăşoară pe durata a două ore, iar examinarea se realizează pe bază de test grilă cu 100 de întrebări.

Elaborarea testului grilă şi a grilei de corectură se vor face la sediul OAMGMAMR cu două zile înainte data susţinerii examenului şi vor fi transmise comisiilor locale cu două ore înainte de începerea examenului.

Ce trebuie să conţină dosarele de înscriere

Dosarele de înscriere în examen pe care candidaţii vor trebui să le depună la Direcţiile de sănătate publică judeţene trebuie să conţină: cerere de înscriere şi datele de contact; copia actului de identitate; copia diplomei de absolvire/licenţă; copia atestatului de echivalare , după caz; adeverinţă din care să rezulte vechimea de cinci ani la data înscrierii la examen, în specialitatea în care a fost încadrat şi a lucrat conform documentelor de studii, indiferent de nivelul acestora, eliberată de unitatea sanitară în care este încadrat sau, după caz, copie legalizată şi traducere legalizată după documente care atestă exercitarea legală a profesiei în alt stat; copia actelor de schimbare a numelui, după caz; dovada plăţii sumei de participare la examen.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online