Aurel Berbec-Campionul cu o viaţă uimitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei ediţii ale Jocurilor Paralimpice şi-a reprezentat ţara mai mult decât onorabil

Pentru Aurel Berbec - Lulu, cum îl alintă prietenii - totul a început prost în viaţă. La şapte ani, un accident de maşină i-a schimbat destinul.

S-a ambiţionat însă şi, cu o voinţă de fier, a trecut cu bine peste acest moment. „Nu m-am descurajat!

Mişcarea m-a ajutat foarte mult la recuperare", povesteşte sportivul. La 12 ani, a citit o carte de culturism şi cum orice tânăr vrea să impresioneze prin mărimea muşchilor, aşa a început povestea lui de succes !

„Făceam forţă în subsolul blocului, făceam şi acasă. La un moment dat, ai mei au vrut să mute un pat şi nu au putut. Era plin de haltere!", îşi aminteşte râzând Aurel Berbec.

A obţinut carnet de instructor sportiv încă de la 20 de ani.

„Am fost prima persoană cu handicap din România care a obţinut acest carnet, care îmi dădea dreptul să profesez în sport. La fel am făcut şi cu carnetul de antrenor, obţinut mai târziu", mai spune sportivul gălăţean.

Nu l-a interesat ce spunea lumea despre handicapul lui. A arătat liniştit lumii ce poate şi a reuşit în viaţă. A activat la Clubul Sportiv „Voinţa" până la Revoluţia din 1989, fiind, simultan, şi antrenor, şi sportiv. În anul 1996, a avut prima participare la Jocurile Paralimpice de la Atlanta.

„Am fost singurul sportiv care a reprezentat România la această competiţie reuşind o clasare onorabilă, zic eu, între primii 10 sportivi", povesteşte Aurel Berbec.

Au urmat participări la campionate europene şi mondiale, la toate cu clasări în primele şase locuri.
O sală de culturism accesibilă tuturor

Între participarea la Jocurile Paralimpice de la Atlanta şi cele de la Sidney, Aurel Berbec a iniţiat şi un proiect în parteneriat cu Asociaţia Persoanelor cu Handicap.

„Este vorba despre integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate prin sport. Iniţial, persoanele cărora li se adresa acest proiect, nu prea au fost interesate. Încet, încet, oamenii au reuşit să înţeleagă însemnătatea acestui proiect şi au intrat în horă. Era mai mult decât sport, era vorba despre socializare", spune Aurel Berbec.

În acest moment, Lulu se consideră aproape împlinit. Chiar dacă este plin de datorii la bănci, el speră ca afacerea cu sala de culturism să-i meargă bine.

„Să ştiţi că nu-i uşor, am trecut prin momente grele, dar am reuşit să merg mai departe. Eu trebuie să trăiesc din încasări, dar persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora au gratuitate deplină la sala mea.
În plus, am reduceri substanţiale pentru cadrele din Poliţie, Jandarmerie sau pentru pompieri" mai spune Lulu.

Aurel Berbec se mândreşte acum şi cu titlul de antrenor al Lotului naţional de culturism şi powerlifting.

Profil:
Născut: 12.09.1962
Studii: Şcoala Naţională de Antrenori Bucureşti (IEFS)
Stare civilă: căsătorit

Ce-i place?

Îmi place când întâlnesc oameni care înţeleg importanţa sportului şi aici mă refer la autorităţi. Mulţi dintre reprezentanţii acestora m-au ajutat să-mi duc la bun sfârşit unele proiecte. Aş putea să spun despre ei că sunt adevăraţi „oameni".

Ce nu-i place?

Persoanele care caută să-ţi pună beţe-n roate pentru tot ceea ce vrei faci şi ele nu au voinţa necesară. Din fericire pentru mine, am întâlnit doar un astfel de om până acum. Sper să fie singurul.

Întrebări şi răspunsuri:

Poate sportul să schimbe destinul unei persoane cu handicap?

Da, prin sport capeţi încredere în tine, în puterile tale. Pe terenul de sport vei găsi întotdeauna prieteni. În final, este o investiţie în tine, care te face să treci mai uşor peste problemele vieţii. Eu cred că sunt o dovadă.

Care este următorul tău proiect ?

Dezvolatarea sălii de sport. Vreau să amenajez un bazin de înot, un spaţiu de joacă pentru copii, o sală de dans sportiv, un spaţiu decent pentru cazarea sportivilor şi o cantină.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”