ArcelorMittal Galaţi infirmă zvonurile potrivit cărora ar pregăti disponibilizări importante până la sfârşitul lui 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ArcelorMittal Galaţi are în acest moment în jur de 7.200 de salariaţi

Afirmaţiile ar fi fost făcute de diverşi sindicalişti în emisiuni televizate de la posturile locale din Galaţi. Conducerea spune că afirmaţiile sunt nefondate!

O parte dintre sindicaliştii din ArcelorMittal Galaţi vorbesc, în ultimele zile, din ce în ce mai insistent despre noi disponibilizări în combinatul gălăţean. Aceştia au apărut în diverse emisiuni televizate şi au afirmat că în maxim un an, un an şi jumătate, combinatul va mai avea doar 4.000 de salariaţi. 

Conducerea ArcelorMittal Galaţi a reacţionat imediat şi a dezminţit aceste informaţii.

“ArcelorMittal Galaţi nu previzionează o scădere semnificativă a numărului de angajaţi pe termen scurt ori mediu. De asemenea, pentru anii următori, organizarea de noi scheme de separare voluntară este improbabilă. Afirmaţiile conform cărora numărul de angajaţi ai Combinatului va ajunge la 4.000 de persoane până la finele anului viitor nu au niciun fundament”, afirma Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi.

ArcelorMittal Galaţi are în prezent aproximativ 7.200 de salariaţi.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €