Anchetă la Poliţia de Frontieră după ce peste 400.000 de pachete de ţigări au fost trecute în mod suspect peste graniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descoperirea la Bereşti a unui tractor şi a două microbuze burduşite cu ţigări moldoveneşti de contrabandă s-a soldat cu un veritabil scandal în cadrul Poliţiei de Frontieră. În cadrul insituţiei are loc o anchetă internă, coordonată de ofiţeri de la Inspectoratul General.

După ce în noaptea de 6 spre 7 noiembrie poliţiştii din Bereşti au dat de urma unei cantităţi record de tutun moldovenesc ajuns pe căi dubioase pe teritoriul României, conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi a ordonat o anchetă internă. Primii vizaţi sunt angajaţii Sectorului de Frontieră de la Oancea, pe teritoriul căruia se presupune că a fost introdusă în ţara încărcătura de ţigări.

„Încă de ieri, la IJPF Galaţi s-a deplasat o echipă de ofiţeri specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a sprijini verificările. În situaţia în care se va stabili implicarea unor poliţişti de frontieră în fapte neconforme cu statutul de poliţist, vor fi dispuse măsuri drastice care vor merge până la eliberarea din funcţia publică", se arată în comunicatul transmis marţi de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră.

Reamintim că, duminică dimineaţă, poliţiştii din cadrul IPJ au găsit în zona Bereşti şi a localităţilor învecinate un tractor şi două autoutilitare încărcate cu 420.000 de pachete de ţigări cu timbru de Republica Moldova. Şoferul tractorului şi proprietarul unuia dintre microbuze au fost prinşi şi duşi în arest. Poliţiştii îl caută pe şoferul celei de-a treia maşini.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein