Amendă record încasată de proprietarul unui service auto care funcţiona fără autorizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arthivă Adevărul

Poliţiştii locali au constatat că un operator economic deschisese un punct de lucru în Galaţi, pe strada Traian, unde desfăşura activităţi de întreţinere şi reparaţii autovehicule, fără a îndeplini însă condiţiile stabilite de lege

În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punctul de lucru în Galaţi, pe strada Traian, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale, au constatat că operatorul economic în cauză desfăşura activităţi de întreţinere şi reparaţii autovehicule fără a îndeplini condiţiile stabilite de lege.

”Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 de lei, conform prevederilor Legii 12/1990”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani