Afirmaţii controversate ale unui viceprimar al oraşului Galaţi. Reacţiile la adresa lui au fost virulente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Picu Apostol Roman FOTO C Crângan

Picu Apostol Roman (UNPR) a postat pe Facebook informaţia că autorităţile ar putea construi un cinema în aer liber, de tipul „Drive Cinema”, iar anunţul a stârnit sute de reacţii ostile. Oamenii  spun că în aceste vremuri prioritară trebuie să fie sănătatea, nu distracţia.

Picu Apostol Roman (UNPR), unul dintre viceprimarii municipiului Galaţi, a stârnit din nou controverse cu o postare pe Facebook făcută  de pe contul lui oficial. Acesta a afirmat că municpalitatea ar pregăti realizarea un cinematograf în aer liber, de tip „Drive Cinema”, care să fie amplasat pe un platou din apropierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unitate medicală aflată în prima linie a lupte cu Covid-19.

De altfel, Galaţiul este unul dintre judeţele cu cele mai multe decese din cauza coronavirusului, până sâmbătă fiind înregistrate 66, la un număr de 436 de infectări.

„În perioada dificilă pe care o traversăm, vrem să facem tot posibilul pentru ca dvs să treceţi mai uşor peste acest obstacol al vieţii! În acest sens, respectând ordonanţele impuse, vrem ca în Galaţi să funcţioneze un DRIVE CINEMA la care dvs să veniţi şi să vă bucuraţi de momente minunate în condiţii de siguranţă. Cel mai probabil pe platoul din faţa Sălii Sporturilor", a scris viceprimarul Picu Apostol Roman.

Potrivit proiectului propus de acesta, ecranul pe care vor fi proiectate filmele va avea o lăţime de 14 m şi o înălţime de 7 metri. Gălăţenii îşi vor putea cumpăra popcorn şi băuturi răcoritoare ca la orice alt cinema.

Reacţiile negative au curs la postare, depăşind cu mult reacţiile pozitive. Oamenii i-au reproşat viceprimarului că îşi face campanie electorală în plină pandemie, că ar trebui să se ocupe de sănătatea gălăţenilor şi nu de distracţie şi că cinematograful ar fi mult prea aproape de spital şi ar afecta activitatea de acolo.

Cunoscut sub porecla de „Picu Polonicu” (deoarece postul lui de bază este cel de director al Cantinei de Ajutor Social), viceprimarul obişnuieşte să facă tot felul de declaraţii controversate. În urmă cu doi ani, el a fost ţinta ironiilor după ce a afirmat că Galaţiul nu atrage turişti deoarece nu oferă „coctailul” dorit de aceştia, adică „sex, droguri şi jocuri de noroc”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie