Accident în centrul oraşului Galaţi: Două persoane au murit, iar alte două au ajuns în spital după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, de 35 de ani, şi o tânără, de 17 ani, au murit, în timp ce alte două fete, de 14 şi 17 ani, au fost rănite şi transportate la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier care a avut loc în zona centrală a municipiului Galaţi, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp de electricitate, poliţiştii deschizând în cest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin, a declarat că accidentul rutier a avut loc, sâmbătă, la ora 1.40, la intersecţia străzilor Brăilei şi Traian.

"Şoferul unei maşini, un bărbat de 35 de ani, aflat pe strada Brăilei, la intersecţia cu strada Traian, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un stălp de electricitate. În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 35 de ani şi al unei tinere de 17 ani, pasageră pe scaunul din dreapta faţă. Totodată au fost rănite şi transportate la spital două fete de 14 şi 17 ani care se aflau pe bancheta din spate a maşinii", a spus Gabriela Costin.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă