A crezut că va avea parte de o noapte de dragoste, dar a sfârşit prin a fi tâlhărit în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 20 de ani a trecut prin aventura vieţii, după ce a adus acasă o adolescentă pe care abia o cunoscuse. Acesta a fost lovit, ameninţat cu un cuţit şi i s-au furat banii.

Pe 11 decembrie, un tânăr de 20 ani, din comuna gălăţeană Vârlezi, a sesizat secţia 1 Poliţie printr-un apel de urgenţă la 112 cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. Acesta a relatat poliţiştilor că în seara respectivă ar fi mers cu o adolescentă pe care abia o cunoscuse într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Roşiori. 

”La scurt timp, în locuinţă ar fi intrat un bărbat care, ameninţând victima cu un cuţit şi lovind-o peste faţă, i-ar fi luat din portofel suma de 1.500 de euro. Profitând de un moment de neatenţie din partea agresorului, tânărul ar fi reuşit să fugă din apartament, sesizând organele de Poliţie”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele bănuite că ar fi comis fapta, fiind vorba de un bărbat de 30 ani şi o tânără de 17 ani, care sunt cercetaţi acum pentru tâlhărie, respectiv, complicitate la tâlhărie. Bărbatul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat astăzi, 13 decembrie, instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani