5 persoane confirmate cu COVID-19 au refuzat internarea în spital, la Galaţi. Alte 20 de persoane infectate au cerut externarea înainte de termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Joi, 9 iulie, alte 15 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în judeţul Galaţi, ajungându-se la 1.143 de persoane infectate. 98 de persoane au decedat, ultimele două decese înregistrându-se în ultimele 24 de ore.

Sunt motive de bucurie, dar şi de îngrijorare vizavi de situaţia infectărilor cu noul coronavirus în judeţul Galaţi. Numărul de infectări în rândul cadrelor medicale la Spitalul de Urgenţă din Galaţi a ajuns la 68.

Au fost confirmate pozitiv cadre medicale din 8 secţii ale unităţii medicale şi de la ambulatoriul de specialitate. Cea mai afectată este secţia de Medicină Internă 2, unde sunt 28 de cadre medicale infectate cu noulcoronavirus, şi secţia de cardiologie, cu 22 de cazuri. 

Vestea bună este că toate secţiile Spitalului de Urgenţă din Galaţi sunt din nou funcţionale după efectuarea dezinfecţiilor terminale şi recoltarea de probe epidemiologice.

În prezent, sunt internaţi 370 de pacienţi în unitatea medicală. Aproape 90% dintre cadrele medicale care au fost diagnosticate cu COVID-19 sunt asimptomatice. 

O altă veste îmbucurătoare este că numărul de infectări în judeţul Galaţi a scăzut la 15, în condiţiile în care acum câteva zile se înregistra un vârf de 41 de cazuri

S-a ajuns astfel la la 1.143 de persoane infectate cu noul coronavirus, în timp ce numărul deceselor a crescut la 98, cu două mai multe decât ziua precedentă. Conform informaţiilor transmise de Prefectura Galaţi, 5 persoane confirmate cu COVID-19  au refuzat internarea în spital. Alte 20 de persoane infectate au cerut să fie externate înainte de termen.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă