VIDEO Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare din Cartierul Bahne, urmărit de ghinion. Toate licitaţiile de până acum au fost anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prima etapă a proiectului de termoficare au fost prinse multe străzi din Focşani

În acelaşi timp, municipalitatea vrea să ia bani europeni şi pentru modernizarea întregului cartier, dar în lipsa primei investiţii situaţia se complică.

Etapa a II-a a proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focşani, din Cartierul Bahne, care are finanţare europeană, este în întârziere, în condiţiile în care termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este martie 2020.

Demarate încă de anul trecut, licitaţiile pentru serviciile de asistenţă tehnică pentru managementul lucrărilor şi pentru  supervizarea lucrărilor la proiect sunt la aceeaşi fază de început, fiind anulate încă o dată, la începutul acestui an, din lipsă de ofertanţi.  Întregul contract are o valoare de 16 milioane de euro.

“Avem contractul de finanţare semnat. Din păcate avem o problemă în ce priveşte înscrierea la licitaţie. Avem două etape de parcurs pentru achiziţie de servicii de management  şi supervizare tehnică, au fost scoase la licitaţie aceste două proiecte şi nu s-a prezentat nimeni. Mai scoatem încă o dată la licitaţie, dacă nu vom face o achiziţie. Legea ne permitem să mergem pe o procedură simplificată pentru a găsi o firmă, două, trei să fie interesate de această etapă apoi vom scoate la licitaţie execuţia lucrărilor”, spune primarul Cristi Misăilă.
Directorul Departamentului Proiecte Europene din Primăria Focşani susţine că termenul de execuţie al lucrărilor este de 18 luni, ceea ce va duce clar la o întârziere faţă de termenul stabilit prin contract. În cea mai optimistă situaţie, abia prin 2021 aceste lucrări ar putea fi finalizate.

“Termenul de realizare a lucrării este martie 2020, însă trebuie înţeles că noi am scos la licitaţie aceste două contracte din septembrie 2018. Cel de management este chiar la a trei încercare şi tot nu se prezintă nimeni. Valoarea contractelor nu este chiar mică. Unul este de 500.000 de lei, celălalt de 1,1 milioane de lei. Noi pornim o procedură de atribuire, dar nu ştim când se termină şi abia când vom avea semnat contractul ştim clar momentul de început. Durata lucrărilor este clar 18 luni, dar momentul începerii lucrărilor depinde de modul cum decurge procedura de licitaţie”, a precizat Adrian Imireanu.

Potrivit proiectului, în Cartierul Bahne va fi înlocuită reţeaua de transport a energiei termice pe o suprafaţă de 14,7 km şi reţeaua de distribuţie pe o suprafaţă de 21,7 kilometri, urmând să fie modernizate şi mai multe puncte termice.

Acesta lucru va însemna deranj mare în Cartierul Bahne, care va fi răscolit de la un capăt la altul. Având în vedere întârzierile senificative, nu ştim dacă un alt proiect propus cu insistenţă de primarul Misăilă, cel de modernizare a spaţiilor urbane din acelaşi cartier, are şanse de izbândă.

Deocamdată, proiectul este blocat în Consiliul Local, întrucât opoziţia liberală susţine intabularea în Cartea Funcţiară a unor străzi remăsurate nu face decât să ducă la realizarea unor noi studii de fezabilitate fără finalitate.

Primarul spune că proiectul are o valoare de 4,8 milioane de euro şi un termen de execuţie de doar un an de la finalizarea licitaţiei. Proiectul vizează refacerea infrastructurii pietonale, amenajarea spaţiilor verzi, iluminat public pietonal, realizarea unui sistem de supraveghere video, locuri de joacă, spaţii de recreere, dotare cu mobilier urban, sistem de irigaţii pentru spaţii verzi în toată zona.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani