VIDEO Primarul Decebal Bacinschi se plânge că i-a ajuns cuţitul la os

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Bacinschi urmăreşte lucrările de asfaltare din oraş

Edilul focşănean este extrem de supărat că are nevoie de ingineri specialişti în primăria pe care o conduce, iar aleşii locali USL vor „să-l ajute” cu un city manager.

De la o vreme, primarul Focşaniului, Decebal Bacinschi, este tot mai supărat.  Între edil şi majoritatea USL din consiliul local există o lipsă de comunicare evidentă, iar ultimele întâmplări din legislativul focşănean l-au adus pe primar în faţa unei noi crize de nervi.

Mai exact, proiectul de hotărâre al edilului prin care propunea angajarea unor specialişti în drumuri şi instalaţii la nivelul serviciilor primăriei s-a izbit de opoziţia grupului USL, care a impus în final angajarea unui city manager.

Primarul se plânge că la ora actuală are în derulare în Focşani un volum foarte mare de lucrări, în valoare de peste o sută de milioane de euro şi nu se descurcă singur să urmărească toate lucrările, în condiţiile în care viceprimarii nu sunt de specialitate.

„Se lucrează în 20-25 de locuri. Cred că lucrează peste 20 de firme în Focşani şi este foarte greu ca beneficiar să urmărim toate aceste lucrări în condiţiile în care dispunem de doi ingineri la Serviciul Investiţii. Nu am cum să mă descurc în oraş, nu am inginer de drumuri, nu am inginer instalator. La ora aceasta, noi nu avem personal necesar pentru supraveghere”, se plânge Decebal Bacinschi.

Primarul a ţinut în mod special să-i ducă pe reprezentanţii presei locale pe şantierele din Focşani, pentru a le arăta volumul de lucrări, plângându-se că i-a ajuns cuţitul la os.

„Nu se mai poate.  Mi-a ajuns şi mie cuţitul la os! Ori, nu mai faci nimic, că e cel mai bine! Mai am trei ani, au trecut şi ăia, am terminat mandatul şi am terminat povestea. Nu vreau să-mi mulţumească nimeni, dar să înţeleagă faptul că ce facem acum este pentru următorii 100 de ani şi municipiul Focşani nu va mai avea probleme”, a răbufnit  Bacinschi.

De menţionat că municipalitatea obţinuse aprobare de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru a angaja inginerii specialişti pe care şi-i dorea primarul Bacinschi, dar consilierii au picat la vot proiectul. 

Mai puteţi citi:

Fata prietenei lui Marian Oprişan, angajată la Primăria Focşani


 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate