VIDEO Liderul studenţilor români, condus pe ultimul drum în aplauze. „Doar 11 zile a fost inginer...”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de oameni au participat la funeralii FOTO: zonaadjud.blogspot.com

Vlad Dediu Valentin a fost preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România şi a murit înecat sâmbăta trecută, pe Litoral. El a fost înmormântat în Adjud, oraşul natal.

Sute de oameni au participat joi după-amiaza la înmormântarea celui care a fost Vlad Dediu, de 22 de ani, care a condus până sâmbăta trecută, când a murit tragic, Uniunea naţională a Studenţilor din România.

Înmormântarea a avut loc în oraşul său natal, Adjud şi au dorit să-i fie alături la ultimul drum colegii săi studenţi, veniţi în număr foarte mare în oraşul de pe Trotuş.

De asemenea, la funeralii a fost prezentă conducerea Universităţii Politehnice din Bucureşti, instituţie de învăţământ superior pe care Vlad o absolvise anul acesta.

 ”Doar 11 zile a fost inginer”, au spus colegii lui, care la ieşirea din biserică l-au aplaudat minute în şir pe Vad.

“Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească şi să te aibă în pază, suflet bun! “, este mesajul adus de colegi, care cu această ocazie au transmis condoleanţe familiei greu încercate. 

Studenţii au reiterat promisiunea că Vlad va primi, post mortem, titlul de preşedinte de onaore al Uniunii Naţioanale a Studenţilor din România.

VIDEO: zonaadjud.blogspot.com

Vlad Valentin Dediu era originar din Vrancea, municipiul Adjud. El s-a aflat în weekend pe Litoralul românesc, la Mamaia, unde sărbătorea cu prietenii absolvirea cu dor câteva zile în urmă a  Facultăţii de Transporturi, Ingineria Transporturilor şi Traficului din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, a plecat de lângă prieteni şi s-a dus să facă o baie în mare, în zona Clubului Fratelli. Vlad a fost prins de curenţi şi nu a mai putut ieşi din valuri.

Medicii l-au resuscitat 45 de minute. Tânărul a dat pe moment semne de viaţă. Ulterior a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Constanţa, unde în ciuda eforturilor depuse de medici, a murit câteva ore mai târziu.

Citiţi şi:

Liderul studenţilor care s-a înecat pe Litoral va primi, post-mortem, titlul de preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România

Cine era liderul studenţilor din România, care a murit înecat la mare. Fostul diriginte: „Avea stofă de lider”
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete