VIDEO Cătălin Popescu, prefect de Vrancea: „Nu trebuie închise drumuri în timpul viscolului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de şoferi au rămas blocaţi zile în şir în trafic

Potrivit reprezentantului Guvernului în judeţ, prin această măsură are de pierdut nu numai economia, ci şi populaţia.

Prefectul Cătălin Popescu şi-a exprimat astăzi nemulţumirea faţă de deciziile de închidere a drumurilor naţionale, ceea ce a condus la pagube aduse atât economiei, cât şi oamenilor care au fost nevoiţi să stea zile în şir pe drumuri.

Cătălin Popescu admite că vremea a fost potrivnică, dar consideră că niciodată drumurile nu trebuie închise, ci trebuie folosite mijloace, referindu-se la utilaje care să deszăpezească indiferent de vreme.

„Am avut probleme deosebite. Firme care produc lapte şi nu a putut maşina de la Danone să vină să ridice laptele, Avicola care nu a putut să aprovizioneze populaţia cu mâncare. Erau la limită, erau disperaţi pentru că au mii de pui. Deci nu poţi să blochezi economia unui judeţ trei zile şi după aia cineva să zică lasă-mă în pace că discutăm după trei zile”, şi-a arătat prefectul nemulţumirea.

De altfel, Cătălin Popescu este specialist în acest domeniu, fiind ani de zile directorul tehnic al Societăţii de Drumuri şi Poduri Vrancea, poziţie din care a avut de gestionat multe ierni cu probleme. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro