VIDEO Biserica excomunicaţilor din Focşani, blocată de credincioşii revoltaţi: „Dacă nu ne aduce preotul înapoi, intru în greva foamei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Enoriaşii care cer revenirea în biserica Sf. Andrei a preotului Giorgică Vatră s-au adunat din nou astăzi pentru a-şi arăta ataşamentul faţă de părintele lor.

Slujba de duminică de la biserica „Sf. Andrei” din Focşani, susţinută de cei doi noi preoţi aduşi de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, s-a desfăşurat astăzi cu doar zece enoriaşi şi a fost mai scurtă decât de obicei. Asta pentru că majoritatea credincioşilor din parohie au ales să boicoteze sjulba religioasă sau se roage în linişte la alte biserici.

În acelaşi timp, enoriaşii care i-au rămas credincioşi preotului Giorgică Vatră, pedepsit 30 de zile la Mănăstirea Muşunoaiele, s-au adunat astăzi din nou în faţa bisericii pentru a cere mai marilor de la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei să-l aducă înapoi la biserica „Sf. Andrei” pe preotul Vatră, considerat de ei ctitorul acestui lăcaş de cult şi duhovnicul sufletelor lor. Ei au strigat în cor "Vrem preotul înapoi".

Sâmbătă enoriaşii au mers personal la mănăstirea unde preotul îşi ispăşeşte pedeapsa la care a fost supus de Arhiepiscopie, pentru a fi alături de el cu ocazia aniversării zilei sale de naştere.

„Dacă nu îl aduce pe preot înapoi intru în greva foamei. Şi soţia mea, şi eu venim la biserica aceasta şi ne vrem preotul înapoi, pentru că el a făcut biserica asta”, ne-a declrat un bărbat care îşi afişase deja pe piept un mesaj pe care scria „greva foamei”.

Credincioşii promit că se vor linişti şi sunt dispuşi şi la scuze publice doar cu condiţia revenirii la sentimente mai bune faţă de preotul Giorgică Vatră.

„Noi promitem că vom fi foarte paşnici, dar atâta vrem, să-l aducă pe părintele Vatră înapoi. Să-şi ispăşească pedeapsa, deşi este nemeritată. Ce înseamnă toată lumea aceasta aici? Înseamnă că a ştiut să adune, să unească această comunitate, iar ei ne-au dezbinat. Înaltpreasfinţitul a promis în faţa altarului că îl lasă pe părinte aici, unde este cuvântul lui? Ar trebui să fie un exemplu pentru toţi credincioşii, pentru toţi enoriaşii”, ne-a spus o credinciosă.

„Dumnealui ar trebui să fie înţelegător, să ridice această pedeapsă pe care ne-a dat-o şi care este un abuz pentru persoanele excomunicate din biserica ortodoxă şi să aducă liniştea acestei biserici. Ar trebui să ne aducă preotul înapoi şi facem promisiuni că vom face dovada adevăraţilor creştini. Dacă nu, atunci ne ne putem linişti. Ne vom căuta dreptatea în instanţă”, spune şi Nela Panaite, una dintre persoanele excomunicate din Biserica Ortodoxă Română.

Între timp, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a revenit asupra uneia dintre deciziile de excomunicare şi a iertat-o pe Elena Daniela Baneş, după ce a fost reevaluat cazul ei.

Se pare însă că în cazul celorlalţi, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei nici nu se gândeşte să renunţe la sancţiuni

„Fără îndoială, sancţiunea aplicată acestora din urmă este una gravă, din punct de vedere duhovnicesc, presupunând îndepărtarea lor de la comuniunea euharistică, dar şi privarea de orice altă asistenţă religioasă, din partea slujitorilor Bisericii. Gravitatea sancţiunii a fost, însă, pe măsura gravităţii situaţiei pe care cei trei au generat-o, în mod conştient şi liber, refuzând să înţeleagă faptul că, în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, nu-şi au locul manifestări democratice de tip sindicalist. Biserica nu funcţionează asemenea partidelor politice sau a asociaţiilor şi fundaţiilor de orice fel, chiar dacă ea prezintă formele de organizare ale unei instituţii omeneşti”, arată Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, arătând într-o scrisoare că nu va ceda în faţa presiunilor străzii sau a celor de tip mediatic, ci vor aştepta, întoarcerea, prin pocăinţă, „a celor neascultători, în staulul Bisericii”. 

Vă mai recomandăm:

Unul dintre vrâncenii excomunicaţi din Biserica Ortodoxă Română, iertat de pedeapsă

Elena Daniela Baneş a obţinut suspendarea deciziei Arhiepiscopiei Vrancei şi Buzăului, după ce s-a reevaluat participarea în acest scandal.

 Excomunicaţii din Focşani, ultimatum către Patriarhul Daniel: „Vom uza de toate căile legale de atac pentru a ne recăpăta dreptul la religie“

Persoanele excomunicate Excomunicate din Biserica Ortodoxă au trimis o adresă Sfântului Sinod, cea mai mare autoritate a BOR, prin care cer ridicarea pedepselor dictate de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Măsură dură luată de Arhiepiscopul Ciprian: trei enoriaşi din Focşani, daţi afară din Biserica Ortodoxă Română, pentru „ameninţare la unitatea Bisericii”

Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a hotărât în şedinţa din data de 7 mai excomunicarea şi canonisirea din Biserica Ortodoxă a 11 enoriaşi din parohia „Sf. Andrei din Focşani”.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie