Tupeu fantastic al unui angajat la stat: dat de două ori afară de la şefia Spitalului Focşani, mai candidează o dată pe aceeaşi funcţie. Culmea, dosarul i-a fost admis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Mîndrilă candidează a treia oară la şefia spitalului judeţean

Juristul Constantin Mîndrilă, actualul manager interimar al Spitalului de Urgenţă “Sf Pantelimon” din Focşani, este perseverent în privinţa scaunului său de director.

Constantin Mîndrilă s-a înscris pentru a treia oară la concursul pentru postul de manager al celui mai mare spital din Vrancea, iar dosarul său a fost admis, astfel că în zilele de 2 şi 7 octombrie va susţine, fără a avea contracandidat, probele de competenţă. Mîndrilă a mai câştigat concursurile organizate de Ministerul Sănătăţii de încă două ori, dar de fiecare dată a fost demis de miniştrii în funcţie pentru manageriat necorespunzător.

Venit în noiembrie 2012 ca manager al spitalului, Constantin Mîndrilă, membru PSD, a fost demis fix la un an de la instalare de ministrul liberal Eugen Nicolăescu, pentru că spitalul pe care îl conduce a înregistrat datorii, timp de trei luni consecutiv, către furnizorii de bunuri şi servicii.

Ori, una dintre sarcinile asumate prin contractul de management era să ferească spitalul de datorii. Acelaşi ministru, care activa atunci în USL, l-a repus în funcţie pe Mîndrilă ca interimar, chipurile la presiunea salariaţilor din spital, iar acesta din urmă a participat din nou, de unul singur, la concursul organizat în ianuarie 2014, obţinând câştig de cauză.

Până în mai 2015 nu l-a mai deranjat nimeni pe directorul spitalului, dar, la evaluarea făcută de Ministerul Sănătăţii, a obţinut calificativul nesatisfăcător, echivalent cu demiterea din funcţie. Pentru rezultatele proaste de la evaluare, managerul Spitalului din Focşani a dat vina pe funcţionari din instituţie, care i-ar fi transmis date informatice greşite. “Mi-au trimis nişte funcţionari date greşite, nu au fost atenţi, iar softul a generat altceva în ceea ce priveşte indicii asumaţi şi cei realizaţi, s-a scuzat Mîndrilă.

Numai că la două zile, ministrul Bănicioiu a semnat un alt ordin, de numire a aceluiaşi Constantin Mîndrilă, ca manager interimar. Pe 8 octombrie, Mîndrilă va şti dacă va şi a treia oară director cu paralama, în doar trei ani de activitate pe post.

“Secretarul conservă”

Constantin Mîndrilă, supranumit de presă şi “secretarul conservă” s-a făcut remarcat în anul 2005, pe vremea când era secretar general al Prefecturii. Acesta răspundea de împărţirea ajutoarelor pentru sinistraţii vrânceni iar toate bunurile materiale de la rezerva de stat destinate sinistraţilor se aflau pe mâna sa.

În timp în Vrancea erau inundaţii masive, oamenii erau cu apa în case şi nu aveau ce mânca, Mîndrilă a subtilizat 150 de cutii de conserve ştanţate cu menţiunea „rezerva de stat”, pe care le-a ascuns în podul apartamentului său din Focşani. După percheziţia de acasă, el a fost reţinut 24 de ore, apoi cercetat în stare de libertate. Instanţa de judecată l-a găsit vinovat, condamnându-l la trei luni de închisoare cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €