Toma taie în carne vie în rândul angajaţilor care implementează proiecte europene. "Ştiu că am deranjat mult"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea spune că nu va mai tolera pe viitor astfel de situaţii, în care un număr de angajaţi sunt plătiţi la dublu.

La trei luni de la preluarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, liberalul Cătălin Toma a prezentat câteva dintre direcţiile de acţiune pe care le-a avut în vedere în această perioadă.

Una dintre preocupări a fost legată şi de eficienţa în activitate a angajaţilor din Consiliul Judeţean Vrancea, fiind descoperite situaţii unde scheme de personal sunt de-a dreptul supradimensionate. 

Un exemplu este la echipele care implementează proiecte cu fonduri europene, unde se ştie că funcţionarii sunt retribuiţi în plus.

„Există 15 echipe de implementare proiecte europene. Iniţial erau formate din zece persoane, momentan media este de cinci. Ştiu că am deranjat foarte mult, am creat unele supărări, dar nu accept ca într-o astfel de echipă se fie şi responsabil tehnic, şi coordonator tehnic, şi responsabil financiar, şi coordonator financiar plus expert şi responsabil comunicare. Mai puneţi şi  managerul, mai puneţi şi asistentul, mai puneţi şi alte persoane şi ajungem la echipe formate din zece oameni. Nu vreau să acuz pe nimeni, nu vreau să pun la îndoială munca nimănui, vreau doar să atrag atenţia că nu voi plăti, nu voi accepta să dau bun de plată pentru situaţii de genul <<am redactat la detaliere>>, <<am redactat adresă către nu ştiu ce instituţie două ore>>. Dacă redactăm două ore o adresă avem o problemă. Banii pe care îi plătim nu sunt din fonduri europene, ci din bugetul Consiliului Judeţean Vrancea. Mai mult, unele proiecte au plătite şi consultanţă, fapt care nu justifică activităţi care să fie plătite de CJ Vrancea, sub nicio formă.”

Vă mai recomandăm:

Ultima dorinţă a unei românce grav bolnave în Marea Britanie. Mesajul ei este sfâşietor

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a lăsat sediul PSD fără pază. „Nu este corect faţă de vrânceni”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani