Staţiunea Soveja, primii paşi pentru ieşirea din moarte clinică, după 30 de ani. Ce investiţii sunt aşteptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea Soveja ar putea renaşte în viitorul apropiat

Odinioară arhiplină de turişi, "perla Vrancei" este acum ocolită de vizitatori. Administratorii şi autorităţile locale promit de ani de zile reabilitarea staţiunii, care, acum două decenii, era locul unde Ceauşescu venea să vâneze urşi.

Consiliul Judeţean Vrancea va amenaja zona de agrement din staţiunea Soveja, primele demersuri fiind deja făcute cunoscute de administraţia judeţului.

Proiectul a fost deja aprobat de aleşii judeţeni şi prevede o serie de investiţii care ar urma să dea o nouă faţă staţiunii simbol a judeţului.

Astfel, se propune modernizarea drumului de acces în staţiune, reabilitarea şi amenajarea locurilor de parcare, amenajarea unui nou teren de sport multifuncţional, locuri de joacă penttru copii, piste de bicicletete, iluminat public. Lucrăriile se vor face cu bani de la bugetul judeţului.

”Turismul este o componentă importantă pentru dezvoltarea acestui frumos judeţ şi staţiunea Soveja are un potenţial imens pentru atragerea turiştilor din toată ţara şi de peste hotare, însă din păcate a fost neglijată mulţi ani. Am promis şi ne ţinem de cuvânt, vrem să readucem la viaţă această staţiune montană şi vom face din Soveja perla Vrancei de odinioară”, a declarat Cătălin Toma, preşedintele CJ Vrancea şi iniţiatorul acestui proiect.

În prezent, staţiunea Soveja este în suferinţă, după ce de 30 de ani a fost abandonată, la starea actuală contribuind şi un litigiu între sindicate, proprietarul construcţiilor şi Consiliul Judeţean, proprietarul terenurilor, fiind stagnată orice investiţie.

Un litigiu care a făcut mai mult rău

În urmă cu un deceniu, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) Sind Turism, care este administratorul staţiunii, a demarat ample lucrări de investiţii menite să readucă zonei renumele de odinioară. După ce s-au investit peste 500.000 de euro, lucrările au fost sistate, întrucât Consiliul Judeţean a considerat că terenul staţiunii îi aparţine.

Reprezentanţii sindicatelor reclamă că nu au ce face cu clădirile dacă nu beneficiază şi de terenul staţiunii, în suprafaţă de 18 hectare şi care a fost atribuit prin decret de stat, staţiunii, pe vremea comunismului. Litigiul s-a încjeiat în favoarea Consiliului Judeţean, dar odată cu schimbarea conducerii judeţului, au fost reluate negocierile între administraţie şi sindicate şi se aşteaptă un parteneriat pentru revigorarea staţiunii.

În timpul perioadei comuniste, Soveja s-a dezvoltat ca o veritabilă staţiune montană, fiind construite hoteluri, dar şi o tabără pentru elevi. În anii deceniului opt aici veneau anual mii de turişti pentru a-şi petrece vacanţele.

Minerii care scoteau cărbune din subterane şi se îmbolnăveau îşi găseau leacul respirând aerul cel mai curat din România, iar sportivii veneau serii la rând în cantonamente, să se pregătească pentru întrecerile oficiale.

Hotelul Zboina avea cel mai moderne dotări din regiune, cu o sală de tratamente balneoclimaterice, bar, restaurant, sală de sport, bowling, terenuri de tenis, fotbal, club şi discotecă.

Astăzi, imaginea staţiunii este una dezolantă, aspectul general fiind unul de abandonare.

Vă mai recomandăm:

Cum vrea să revigoreze turismul aşezarea cu cel mai curat aer din ţară. Detaliile unui proiect pro-mişcare

Aici, radiodifuziunea Soveja! Cum încearcă o comună de poveste să reînvie spiritul comunităţii de odinioară


 

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor