Spitalul din Focșani construit din fonduri PNRR, obiectiv îndepărtat. Nu sunt bani suficienți

0
Publicat:

Potrivit autorităţilor, construcţia noului spital este estimată la peste 500 de milioane de euro, o sumă enormă care nu este prinsă în totalitate în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Macheta noului spital din Focșani FOTO: Captură video

Intenția autorităților de a construi un nou spital la Focșani, cu 900 de paturi, pare un obiectiv greu de atins.

Optimismul autorităților că unitatea spitalicească care ar urma să fie construită de la zero la marginea orașului printr-o finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-a mai estompat.

Deocamdată, investiția este prinsă în lista celor 49 de obiective de la Ministerul Sănătății, din care, până la sfâțrșitul anului, așa cum se estimează, vor fi selectate doar 25 de spitale noi care vor beneficia de fonduri PNRR.

Chiar și așa, veștile nu sunt deloc bune, pentru că cea mai mare valoare pe care PNRR o poate finanța este de 200 de milioane de euro, ori construcția noului spital este evaluată la peste 500 de milioane de euro.

Acest lucru este recunoscut chiar de autorități.

Scenarii de lucru

„Sunt două discuții separate. Avem finanțarea pe PNRR și mai este o finanțare prin Banca Europeană de Investiții. Sunt doua axe total diferite, dar pe aceeași componentă de sănătate. Important este să avem maturitatea necesară să reușim prindem o finanțare. Pe ambele finanțări nu putem intra, dar se pot completa. Dacă un obiectiv este extrem de important și poate fi finanțat prin PNRR, și aici este vorba de primul modul al spitalului, iar lângă mai există un alt obiectiv cu același caracter acesta poate fi finanțat prin bancă. Ce dorim noi este să avem o singură linie de finanțare care să ne asigure construirea și dotarea. Scenariul de lucru este să obținem finanțarea pentru primul modul, cel mai important, care înseamnă 200 de milioane de euro fără TVA”, spune Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Practic, primul modul înseamnă serviciile cele mai importante spitalicești, respectiv unitatea de urgență, terapia intensivă și blocul operator, toate aceste servicii fiind prevăzute cu 170 de paturi. Asta înseamnă că acest modul trebui finalizat până la finalul lunii august 2026.

După acest moment se ia în calcul o finanțare prin bancă pentru construcția celorlalte trei module. Până acum, s-a cheltuit de la bugetul județului un milion de euro pentru studii și s-a scos la licitatie proiectul tehnic, care are o valoare de 15 milioane de euro, bani care vor fi decontați dacă se va obține finațarea pentru construcție.

Resursa umană, a doua problemă majoră

Iar finanțarea nu reprezintă singura problemă, ci și asigurarea resursei umane.

„Noi gândim acest spital la nivel de cercetare, cu spații, tot ce înseamnă la ora actuală modernismul și va trebui să avem posibilitatea să oferim condiții viitorilor medici, pentru că la momentul actual resursa umană nu este atât de satisfăcătoare precum ne-am dori.  Am luat în calcul și construirea unui bloc ANL pentru cadre medicale, care să se afle în apropierea acestui nou spital, la care s-a aliat și Primăria Focșani, care vrea încă cinci corpuri ANL”, mai spune Cătălin Toma.

Recent, unul din liderii coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că nu crede că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru spitalele trecute prin PNRR sau prin exerciţiile financiare.

18 hectare de teren puse la dispoziție

Pentru construirea noului spital s-au atras în patrimoniul judeţului nu mai puţin de 18 hectare de teren, care se află la marginea oraşului.

Noul spital din Focşani este prevăzut cu o capacitate de spitalizare de 900 paturi, din care 775 paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de spitalizare de zi şi 65 de paturi pentru însoţitori, va avea bloc universitar cu săli de curs şi amfiteatru, săli de operaţie şi spaţii special concepute pentru toate activităţile medicale şi conexe, inclusiv heliport.

Mai multe pentru tine:
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă