S-a găsit adăpost de vreme rea pentru bolnavii de dializă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolnavii care fac dializă vor fi aduşi la Centrul de Nefrologie FOTO: Ştefan Borcea

Spitalele din Vrancea au încheiat un protocol de colaborare şi norme de conduită a bolnavilor cu Centrul de Medical de Nefrologie.

Potrivit protocolului, bolnavii care sunt dependenţi de dializă vor fi internaţi în centrul de la Focşani, acest lucru urmând să se ştie din timp, în urma unei avertizări meteorologice.

Autorităţile au dorit să înlăture orice neajuns după ce iarna trecută viscolul a împiedicat bolnavii să fie aduşi la dializă şi au existat mari probleme privind transportul acestei categorii de persoane.

Potrivit protocolului, „în momentul avertizării pacientului asupra manifestării unor fenomene hidrometeorologice periculoase (cod galben, portocaliu sau roşu), bolnavul trebuie să se pregătească pentru transport având asupra sa un act de identitate şi tratamentul medicamentos pentru o perioadă de minim 10 zile calendaristice, existând posibilitatea internării pe perioada atenţionării dezastrelor", se arată în protocolul semant între instituţii.

În cazul în care bolnavul refuză internarea în baza unei declaraţii pe propria răspundere şi se întoarce în  zona calamitată, va suporta cheltuielile pentru o a doua mobilizare în vederea extragerii pacientului din zona afectată pentru a fi adus la tratament. 

Prefectul Cătălin Popescu a vizitat ieri Centrul Medical de Nefrologie din Focşani, care va găzdui bolnavii de dializă şi s-a arătat încântat de condiţiile de care beneficiază cei peste 140 de pacienţi care fac hemodializă de trei ori pe săptămână.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată