Românii nu se mai pot programa pe platforma dedicată vaccinării împotriva COVID-19. De ce va fi sistată aplicaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Sars Cov-2 i-a anunţat pe prefecţii din ţară despre ce se va întâmpla în următoarea perioadă, când se speră să vină mai multe doze de vaccin.

În cadrul videoconferinţei cu prefecţii, susţinută de colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Sars Cov-2(CNCAV), s-a discutat despre deciziile care vor fi luate de urgenţă.

Una dintre ele vizează  sistarea temporară a programărilor prin aplicaţia RENV (Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor), asta întrucât stocurile existente la acest moment de vaccinuri Pfizer şi Moderna asigură deocamdată doar imunizarea celor aproximativ 1.400.000 de persoane programate în perioada 27.12.2020-20.01.2021,  atât pentru prima doză de vaccin cât şi pentru doza de rapel.

Totodată, s-a mai decis vaccinarea cu prioritate a cadrelor din sistemul de învăţământ, astfel încât în maxim 2 săptămâni să se poată realiza imunizarea profesorilor care şi-au exprimat intenţia de vaccinare. Conform datelor comunicate de Ministerul Educaţiei, la data de 20 ianuarie 2021, 120.112 profesori din toată ţara şi-au manifestat intenţia de vaccinare.

"Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Sars Cov-2 a informat prefecturile că la finalul lunii ianuarie se aşteaptă  autorizarea vaccinului furnizat de AstraZeneca, situaţie în care se va putea asigura continuitatea procesului de vaccinare prin deschiderea de noi centre şi vaccinarea tuturor categoriilor de populaţie", potrivit unui comunicat al Prefecturii Vrancea.

Vă mai recomandăm

Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Explicaţie VIDEO

UPDATE Platforma online pentru programări în vederea vaccinării anti-COVID este din nou nefuncţională

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă